Dacia a demarat, la 1 octombrie 2024, un amplu proces de „reorganizare a companiei” care conține un program de concedieri voluntare „avantajos”, după cum se menționează într-o notă internă de informare.
Potrivit acesteia, compania se bazează pe plecările voluntare, angajații fiind recompensați cu sume de până la 40.000 de euro, în funcție de vechimea în fabrică.
Suma minimă acordată angajaților Dacia care sunt de acord cu plecarea voluntară este de 22.000 de lei. Însă, cei care au o vechime mai mare în companie și au boli profesionale pot primi peste 200.000 de lei.
În loc să impună plecări obligatorii, compania oferă angajaților posibilitatea de a opta pentru plecări voluntare, în schimbul unor pachete compensatorii generoase. Această mișcare vine în contextul schimbărilor tehnologice și organizaționale majore care au loc la uzina din România.
Constructorul de la Mioveni urmează să se despartă de o altă serie de angajați. Mai în glumă, mai în serios, muncitorii au numit programul de plecări voluntare „Programul Rabla pentru angajați”, în condițiile în care cei plecați vor fi înlocuiți cu roboți.
Pe surse, de la 1 martie a.c., la Dacia urmează un alt val de concedieri voluntare. Angajații care sunt acceptați în program vor primi primele de concediere odată cu lichidarea. Conform Contractului Colectiv de Muncă, cea mai mică sumă este acordată salariaților care au până la doi ani vechime, respectiv 22.000 de lei.
Concediere individuală
„(4) Concedierea individuală din inițiativa angajatorului pentru motive neimputabile salariatului va fi precedată de o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare;
(1) În cazul concedierii colective sau individuale din motive neimputabile salariatului (salariaților), ca urmare a restrângerii sau desființării de activități, precum și restructurării, salariații în cauză vor beneficia de plăți compensatorii acordate în funcție de vechimea în platforma Dacia, astfel:
Conform informării transmise angajaților Automobile Dacia, cea mai mică sumă este acordată persoanelor care au până la doi ani vechime, respectiv 22.000 de lei. Între 2 și 4 ani vechime, suma va fi de 55.000 lei, între 4 și 8 ani – 98.000 de lei, iar între 8 și 12 ani, 120.000 de lei. Cele mai bine răsplătite categeorii vor fi cele ale angajaților care au între 12 și 16 ani vechime, care vor primi 150.000 de lei, adică aproximativ 30.000 de euro, și salariații cu peste 16 ani, care vor primi 185.000 de lei.
Vor exista și sume mai mari, în cazul angajaților care sunt înregistrați cu boli profesionale sau accidente de muncă, în cazul lor prima fiind de 210.000 de lei, indiferent de vechime. De asemenea, angajații cu recomndări medicale de schimbare a locului de muncă sau situații de acest gen, prima va fi de 195.000 de lei, indiferent de vechime, iar pentru cei care cumulează aceste condiții prima va fi de 210.000 lei.
Un avantaj în plus rămâne posibilitatea de achiziție a unei mașini Dacia, Renault sau Nissan, cu preț redus, conform contractului colectiv de muncă.
Dacia recomandă înscrierea în programul de plecări voluntare pentru cei din secțiile în care se pregătesc reduceri sau întreruperi de activitate, finalizări de proiecte, automatizări, robotizări, digitalizări, alte modificări de structuri sau de posturi.
Plata compensatorie reprezintă o sumă neimpozabilă netă a cărei cuantum este egal cu salariul mediu net pe unitate realizat ca medie lunară a ultimelor trei luni anterioare încetării raporturilor de muncă.
Salariul mediu net pe societate (ADSA) rezultă prin raportarea sumelor brute plătite din fondul de salarii corespunzător perioadei respective din care se scade impozitul aferent acestora la numărul mediu de salariați din perioada respectivă”, este prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă.