Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis o scrisoare prin care îi transmite sănătate și putere Papei Francisc, împreună cu speranța ca acesta să reușească să depășească situația grea de sănătate în care se află.
„Sanctității Sale Papa FRANCISC,
Vatican
Sanctitatea Voastră,
În aceste momente de încercare, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, să vindece suferința Sanctității Voastre și să vă dăruiască sănătate, astfel încât ca să puteți relua activitatea pastorală și misionară.
În numele membrilor Sfântului Sinod, al clerului și al credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, dorim Sanctității Voastre mult ajutor de la Dumnezeu pentru a depăși problemele de sănătate cu care vă confruntați.
Cu salutări cordiale în Hristos,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”, a transmis Patriarhul Daniel.
Papa Francisc se află internat la spitalul Gemelli din Roma încă din 14 februarie, după ce s-a confruntat cu dificultăți respiratorii timp de mai multe zile, iar ulterior a fost diagnosticat cu pneumonie la ambii plămâni.
Sâmbătă, 22 februarie, Vaticanul a descris starea Papei ca fiind critică, anunțând că Francisc, în vârstă de 88 de ani, a avut nevoie atât de oxigen suplimentar, cât și de transfuzii de sânge în acea zi, după o „criză respiratorie astmatică prelungită”.