Recentul sondaj CURS arată că 57% dintre bucureșteni sunt de părere că lucrurile în București merg într-o direcție mai degrabă greșită, în timp ce 37% dintre locuitorii Capitalei sunt de părere că lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună.
Referitor la principalele probleme cu care se confruntă Capitala, acestea ar fi următoarele:
18% – Traficul, aglomerația
17% – Spitale, sănătate, medicamente
17% – Apa caldă, termificarea
10% – Nivelul de trai
10% – Curățenia, salubritatea
9% – Poluare
9% – Străzile, drumurile
5% – Impozitele, taxele
2% – Transportul în comun
2% – Parcările
1% – Nu știu/ Nu răspund
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru desemnarea preşedintelui, scorul ar fi unul foarte strâns între Călin Georgescu şi Nicuşor Dan.
Pe primul loc în intenția de vot din Capitală la alegerile prezidențiale se află independentul Călin Georgescu, susținut de AUR și POT, cu 31%, urmat de primarul Bucureștilor, Nicușor Dan, aflat în urma lui Georgescu la numai două procente. Candidatul alianței România Înainte, al partidelor din coaliția de guverământ, Crin Antonescu ar trece și el de pragul de 20%, fiind cotat la 24%.
La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare, dumneavoastră cu ce partid ați vota?”, bucureștenii au dat următoarele răspunsuri:
PSD – 24% (faţă de 21,8% la alegerile parlamentare de pe 1 Decembrie 2024 – rezultate Camera Deputaților)
USR – 20% (faţă de 23,44% la alegerile parlamentare de pe 1 Decembrie 2024)
PNL – 16% (13,5%)
AUR – 13% (12,6%)
SOS – 7% (6,13%)
POT – 6% (5,16%)
REPER – 5% (2,89%)
PUSL – 5%
Altul – 4%
Sondajul a fost realizat în perioada 10-21 februarie 2025, e un eşantion de 1067 locuitori ai Capitalei, cu vârsta de peste 18 ani. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%.