Tily Niculae a dezvăluit că se iubește cu soțul ei de aproximativ 20 de ani și este convinsă că în spatele unui mariaj se ascunde o muncă zilnică, că anii trec, etapele se succed.
„Nu știu dacă am reușit. Cred că este o muncă zilnică și continuă. Cred că este o dinamică care trebuie ținută prin comunicare. Suntem ca toți oamenii, cu bune și cu rele. Nu știu dacă am reușit să am un mariaj de nu știu de care, nu acesta a fost scopul. În primul rând vorbim de vârsta mea. Eu am intrat în relație la 18 ani, m-am căsătorit la 24 de ani, la 26 am născut, adică vorbim de etape complet diferite, de vârstă.
Consider că sunt într-o tranziție continuă. Niciuna dintre noi, chiar și acum când stăm să vorbim, nu mai suntem cele de ieri. Totul este într-o continuă dinamică. Limitele sănătoase în a spune: ‘Aia nu mi potrivește sau nu este pentru mine’, pot să facă diferența, dar, la final, știi cum e.
Nu suntem controlorii sufletelor nimănui și fiecare este liber să facă ceea ce își dorește, atâta timp cât nu depășește anumite limite de bun simț și anumite granițe care să afecteze familia. Familia este una și relația de cuplu cu totul și cu totul alta”, a spus Tily Niculae, pentru Viva.ro.
Chiar dacă merg în multe vacanțe, actrița ar vrea să petreacă mai mult timp cu soțul ei pe parcursul unei zile, așa cum făceau părinții ei. Seara, la cină, își povesteau lucrurile trăite peste zi și parcă totul era magic.
„Am plecat întotdeauna. Am avut și momentele noastre, cu noi doi. La un moment dat am spus că insuficiente. Anul trecut, am simțit că am exagerat, că am dat-o în extrema cealaltă, că am plecat în multe vacanțe noi doi, de care el s-a ocupat.
Mi-ar plăcea să fie mai multă conectare pe parcursul unei zile. Simt că ne pierdem și asta e o chestie general valabilă, în foarte multe relații și familii. Eu tânjesc după ce am trăit acasă, la mama și la tata. Îmi aduc aminte de doi oameni, care veneau de la job, mâncau împreună, la 17.00, după care seara stăteau împreună la un pahar sau pe canapea.
E adevărat, sunt niște așteptări nerealiste, pentru că părinții mei veneau la 16.00 de la serviciu. Noi mai devreme de ora 21.00 nu cred că reușim să intrăm pe ușa casei noastre. Evident că nu e vorba de disponibilitate, ci de resurse. Nu îți dorești decât să te speli și să pui copiii la somn”, mai precizează Tily Niculae.