Ilinca Vandici este optimistă în ceea ce privește viitorul în plan personal, acceptă orice îi pregătește Dumnezeu, chiar și un nou partener. Chiar dacă a suferit mult în urma despărțirii, acum este liniștită și ia această experiență ca pe o lecție.
„Eu am încredere deplină în El și puterea Lui, astfel încât accept și îmbrățisez tot ceea ce vine în viața mea, pentru că întotdeauna există un scop.
A venit cumva pe mai multe planuri lecția asta pentru mine în ultima vreme și îmi este clar că Universul, cumva, încearcă să mă forțeze să văd, să înțeleg și să aplic această lecție. Este vorba despre lecția limitelor pe care nu am fost învățată să le impun și fără să îmi dau seama s-a creat la un moment dat un mic haos în jurul meu.
De la o vreme încoace apare recurent această lecție pe care trebuie să mi-o asum și am început ușor, ușor să impun limite oamenilor din jurul meu, în relațiile sociale, în relațiile profesionale. Întotdeauna am acționat după principiul de a nu îl supăra pe celălalt, însa am înteles în ultima vreme că limitele nu sunt absența iubirii, dimpotrivă„, a declarat Ilinca Vandici pentru Cancan.ro.
Ilinca Vandici a lansat prima sa colecție de parfumuri, un proiect la care a visat mult timp și care a devenit realitate în cele din urmă. Parfumurile au fost realizate în colaborare cu parfumuri renumiți din Dubai și pot fi cumpărate acum la prețul de 300 de lei, având o reducere față de prețul standard de 500 de lei.
„Au ieșit parfumurile. Asta e marea fericire. S-a lucrat mult la acest proiect. În spatele minții aveam ideea de câțiva ani de zile, însă niciodată nu am avut concentrarea să mă așez într-un loc și să pornesc. Am analizat colegele din redacție, prietenele, toate grupurile de femei pe care le cunosc.
Mi-am dorit foarte tare ca aceste trei parfumuri să corespundă nevoilor mai multor femei. Drept urmare, unul dintre ele este cu trandafiri, dar și celelalte sunt extrem de frumoase. Unul este fresh și celălalt este mai curajos, pentru o femeie puternică.
Am luat niște trăsături și niște tipologii, momente specifice din viața unei femei. Noi știm că femeile sunt cu de toate, cu trăiri, emoții, iar parfumul este esențial. Și atunci, numele a pornit de la o catalogare a femeilor. Sunt Alfa, Sigma (o femeie puternică, dar care nu se arată neapărat, ea nu vrea să iasă în fața, așa cum o face femeia Alfa). Femeia Sigma stă undeva pe planul doi, analizează, e autentică, e în contact cu sinele, e flexibilă.
Când am citit treaba asta, am zis că asta sunt eu. Am creat parfumurile astfel: unul pentru o femeie extrem de puternică, unul pentru o femeie sensibilă, vulnerabilă și pentru femeile îndrăznețe, care au curajul să facă lucruri și să-și spună punctul de vedere”, a spus Ilinca Vandici.