Marion Bartoli a câştigat turneul de la Wimbledon, după ce a învins-o pe Sabine Lisicki

Jucătoarea franceză de tenis Marion Bartoli a câştigat sâmbătă turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, învingând-o în finală pe germana Sabine Lisicki în două seturi, 6-1, 6-4, după o oră şi 21 de minute de joc.
Filip Stan
06 iul. 2013, 15:24
Marion Bartoli a câştigat turneul de la Wimbledon, după ce a învins-o pe Sabine Lisicki

Bartoli a condus cu 5-1 în setul 2 şi se părea că victoria ei va fi una facilă, dar Lisicki a avut o revenire. Ea a ieşit din letargie doar când Bartoli şi-a procurat primele trei mingi de meci, dar a fost prea târziu, notează Agerpres.

Este prima victorie într-un turneu de Mare Şlem pentru franţuzoaica de 28 de ani, care a mai fost finalistă la Wimbledon în 2007, pierzând atunci în faţa lui Venus Williams. La Roland Garros, ea a ajuns în semifinale (2011), iar la Australian Open şi US Open nu a trecut de sferturi.

Citeşte şi Djokovic, incredibil de flexibil. Sârbul a reuşit un punct senzaţional la Wimbledon VIDEO

Bartoli, N.15 mondial, este prima franţuzoaică învingătoare într-un turneu de Mare Şlem după Amélie Mauresmo în 2006, tot la All England Club. De la începutul erei Open, în 1968, singurele franţuzoaice învingătoare în turnee de Mare Şlem sunt Bartoli, Mary Pierce şi Mauresmo.

Victoria lui Bartoli este o mare surpriză, franţuzoaica având la startul turneului cota 125 la 1 la casele de pariuri. Ea a profitat de o tragere la sorţi favorabilă şi de hecatomba favoritelor, devenind prima jucătoare ce triumfă la Wimbledon fără să întâlnească vreo adversară din Top 15. Ea l-a învins, succesiv, pe jucătoarele care ocupă în clasamentul WTA locurile 82, 70, 93, 104, 17, 20 şi 24. Bartoli a câştigat cele şapte meciuri ale sale fără să piardă vreun set.

Citeşte şi Iarba provoacă haos la Wimbledon. Zece jucători au abandonat, din cauza căzăturilor

Sâmbătă, Lisicki, N. 24 mondial, a fost foarte nervoasă, la prima sa finală într-un turneu major. Ea a fost umbra jucătoarei care a învins-o în această săptămână pe Serena Williams, iar la un moment dat a izbucnit în lacrimi, înţelegând că are o zi slabă. Spre deosebire de ea, Bartoli a arătat o remarcabilă stabilitate emoţională. Lisicki a devenit prima jucătoare germană care dispută finala la Wimbledon după Steffi Graf în 1999.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Program Lidl, Kaufland, Carrefour, Auchan, Profi și Mega Image pe timp de caniculă. Orarul magazinelor pentru sâmbătă și duminică, 20 și 21 iulie, weekend cu temperaturi record
Capital.ro
VERDICT BĂSESCU. Nimeni nu credea că vom trăi momentul: N-a picat din cer
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Interzis pentru marea plăcere a românilor. Pericolul este uriaș
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Ilegal în România. Îți confiscă tot, inclusiv banii și mașina. Nu există excepție în lege
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Instanța din Malta va decide pe 31 iulie dacă Prințul Paul va fi extrădat în România
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'