Înaintea evaluării naţionale, fata lui Adi Minune dădea impresia că este foarte populară printre colegii ei. Toţi au lăudat-o pentru ţinuta cu care a venit la bal şi s-au bucurat să petreacă, alături de ea, câteva ore.
VEZI: Fiica lui Adrian Minune EXTREM DE SEXY la banchet FOTO
Se pare chiar că acesta a fost poate singurul moment în care colegii au putut-o admira mai bine pe fiica manelistului, pentru că, în rest, spun ei, fata i-a ocolit.
„Ea chiar dacă e o tipă modestă şi nu pare cu fiţe, a făcut un gest care totuşi i-a mirat pe colegi. Cât timp a învăţat în şcoala asta, niciodată nu a vrut să meargă la cantină, alături de ceilalţi, ca să mănânce. Pleca de fiecare dată în apartamentul pe care tatăl ei i l-a luat vizavi de şcoală, ne-a ocolit”, a declarat pentru cancan.ro unul dintre foştii colegi.
Şi asta nu e tot! Nici în pauze, spun copiii, frumoasa fiica a manelistului nu se grăbea să li se alăture. Avea mereu treburi mai importante la telefon sau pe Internet.
Absolventă a uneia dintre cele mai prestigioase şcoli din Bucureşti, Carmen Simionescu a trecut prin cele mai mari emoţii la evaluarea naţională. Fiica cea mare a manelistului a reuşit să ia doar o notă de trecere la matematică. Carmen a obţinut la această probă nota 5.40. Potrivit rezultatelor, aceasta este a doua cea mai mică notă obţinută în prestigiosul liceu.
Dacă la matematică nu a avut mare noroc, la limba şi literatura română Carmen a scos un scor mai bun. A luat nota 7.55, pesemne că a acordat mai multă atenţie acestei materii.