Diana Matei și Marian Cleante s-au căsătorit abia în 2018, adică după 15 ani de relaţie. Timp suficient pentru a fi siguri că sunt făcuţi unul pentru celălalt şi că nimeni şi nimic nu-i mai poate despărţi.
În plus, stând 15 ani împreună înainte de a-şi jura credinţă veşnică în faţa lui Dumnezeu, le-au putut demonstra şi celor din jur că legătura lor este indistructibilă. Mai cu seamă familia Dianei a fost nemulţumită la începutul relaţiei lor din cel puţin trei motive: Diana fiind singurul lor copil, aceştia nu puteau accepta faptul că s-a îndrăgostit de un bărbat cu 10 ani mai mare decât ea, care avea şi doi copii şi care, colac peste grămadă, era şi de etnie romă.
Cei doi nu au plecat, însă, urechea la vorbele celor din jur, chiar dacă aceştia erau oameni pe care-i iubeau nespus, ci şi-au văzut de relaţia şi de viaţa lor. Iar timpul le-a demonstrat că au făcut alegerea corectă.
Nici măcar Marian nu a putut fi supărat pe părinţii Dianei, căci le-a înţeles perfect atitudinea,
„Noi ne-am pus în pielea lor. Dumnezeu s-o ierte pe soacra mea că nu mai trăiește. M-am pus în pielea lor pentru că venea singura lor fată acasă să spună că a luat pe unul care este însurat și are și doi copii.
Fata mea să-mi spună chestia asta și deja mi se zbârlește părul. M-am pus în pielea lor și i-am spus Dianei că o să treacă, o să mă cunoască, e normal să reacționeze așa, ești singurul copil al lor”, a dezvăluit Marian Cleante, în cadrul unui interviu, potrivit kfetele.ro.
Diana Matei recunoaşte că nu avea certitudinea de la început că totul va merge bine, însă nu şi-a pus nici măcar o secundă problema să se despartă ca să închidă gura lumii.
„Și acum există prejudecăți, despre ce vorbim. Am spus-o de multe ori, este frica de necunoscut până la urmă. În momentul în care cunoști un om și vezi că lucrurile se duc într-o direcție bună, lași loc.
Noi tot ce am cerut, de fapt, a fost timp și răbdare ca să le arătăm că lucrurile astea așa au fost să fie. Nu am știut din prima. Nici nu mi-am pus problema vreodată să renunț pentru că nu exista lucrul acesta, nu l-am luat în calcul. Chiar și când era mai greu, se întâmpla să ne certăm, nu mi-am pus niciodată problema să ne despărțim.
Dacă ziceam, ne-am fi despărțit de 100 de ori pe zi, la ce spunem pe gură. Dar niciodată nu mi-am pus problema să ne despărțim. I-am spus întotdeauna că suntem un cuplu care și-ar dori să trăiască mai multe vieți, să fim împreună și pur și simplu lucrurile au venit de la sine”, a povestit Diana Matei.