Fostul președinte al României, Traian Băsescu, comentează cu îngrijorare atitudinea liderului de la Casa Albă, Donald Trump, sugerând că acesta ar trebui să fie mai calm și să ia în considerare perspectivele și soluțiile primite. Băsescu critică, de asemenea, comportamentul disprețuitor al lui Trump față de întâlnirile liderilor europeni și subliniază necesitatea unei abordări mai deschise din partea acestuia.
“Cred că dl președinte Trump e puțin cam nervos. Deci, ar trebui să fie mai calm, așa, că lumea asta nu are numai viziuni care-i sunt proprii dlui Trump, ci sunt și alte viziuni, alte soluții.”
„Ar trebui să vorbească mai mult cu… nu-mi vine să le spun foștii parteneri ai Americii în Europa, nu pot să formulez așa, deși așa pare…”
„Adică dânsul e foarte disprețuitor, inclusiv față de întâlnirea pe care au avut-o șefii de stat și de guvern la Londra, în care aceștia au încercat să găsească o soluție.”
Traian Băsescu subliniază că Rusia a reprezentat întotdeauna un risc pentru pacea Europei, iar politica de descurajare, prin prezența militară, în special a Armatei Americane pe Flancul Estic, a fost esențială pentru menținerea stabilității în regiune.
„Eu, ca om politic, spun asta de 20 de ani și timp de 10 ani cât am fost președinte: Rusia e un risc pentru pacea Europei, a fost dintotdeauna, și faptul că s-a mers pe o politică de descurajare, prin prezența sistemelor militare și către Flancul Estic, și aici mă refer în primul rând la Armata Americană, a putut fi menținută pacea.”
„Dar ce ne facem acum, și aici dau dreptate ministrului francez (de Externe), când Rusia a atacat Ucraina, are teritoriu și 10.000 de soldați nord-coreeni, are și drone de la iranieni, și suport logistic de oriunde vreți și SUA amenință cu suspendarea oricărui ajutor pentru Ucraina?”
„OK, dar să ne dea puțin timp să-i ajutăm. Noi suntem neputincioși, trebuie să recunoaștem, din punct de vedere al capacității de a sprijini corespunzător Ucraina.
Și dacă vreți să fiu foarte sincer, cred că dacă se oprește ajutorul american pentru Ucraina, nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitulare. Și asta când vor vrea rușii.
„Sigur, e o opțiune pe care dl președinte Trump o are, să lase Ucraina să capituleze, că oricât s-ar strânge liderii UE, nu au capacitatea să sprijine cu tehnică de luptă Ucraina, așa încât aceasta să poată crea condițiile unui acord de pace.
„Fără sprijinul SUA, va fi vorba de o capitulare. Dacă ăsta e obiectivul, se atinge. Problema e că după înfrângerea Ucrainei urmăm noi.
„Eu îi văd pe sprințarii oameni politici români, care mă judecau când înființam cu SUA baza de la Deveselu, de la Kogălniceanu, Cincu, Turda, cum spun acum ”avem scutul antirachetă, ne apără americanii!”.
„Nu vă apără, băieți! Trebuie să știți că acest scut antirachetă se autodistruge dacă nevoile strategice ale SUA asta vor cere.
„Deci nu va pleca de acolo nicio rachetă dacă asta decide președintele SUA. Deci suntem într-o situație extrem de dificilă, de risc”, a mai declarat Traian Băsescu.
Acesta a precizat în cadrul emisiuni „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV că: „Trump vine și pleacă, dar SUA rămâne și trebuie să fie partenerul nostru pentru totdeauna.”