După percheziții, 15 persoane au fost reținute într-un dosar de înşelăciune şi uz de fals. Prejudiciul calculat până în acest moment este de peste 1,1 milioane de lei, scrie observatornews.ro
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, au pus în aplicare 19 mandate de percheziții domiciliare pentru destructurarea unei reţele infracţionale specializate în falsificarea unor documente de angajare, într-un dosar penal de înşelăciune, uz de fals şi fals în declaraţii.
”Din materialul probator administrat până în prezent a rezultat faptul că, din anul 2023 şi până în prezent, 15 persoane fizice ar fi indus în eroare reprezentanţii Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, a judeţului Argeş şi a judeţului Teleorman şi ar fi beneficiat, în mod ilegal, de indemnizaţii pentru creşterea copilului, solicitate în baza O.U.G. nr.111/2010, prin depunerea la dosarele de acordare a unor documente de angajare false care atestă în mod fictiv locul de muncă, perioada prestată, funcţia şi remuneraţia primită”, arată Poliţia.
Anchetatorii afirmă că, în baza acestor documente, beneficiarii ar fi primit în mod ilegal indemnizaţii cuprinse între 4.000 şi 6.500 de lei/lună, prejudiciind astfel bugetul agenţiilor locale de plăţi şi inspecţie socială cu aproximativ 1.100.000 de lei.