Claudia Puican a ajuns la spital în urmă cu două săptămâni, unde i s-a administrat o perfuzie. În același timp, s-a confruntat și cu o răceală destul de puternică. „Nu am mai rezistat… Îmi fac niște vitamine! Nu vă îngrijorați”, a scris artista, pe Instagram.
Iar în ciuda tratamentului primit, se pare că vedeta mai are câteva probleme. Acum, se confruntă cu tuse, dar și dureri în gând, iar pentru că este însărcinată nu poate lua medicamente.
„Sunt foarte bine, dar deja a trecut aproape o săptămână și eu tot cu tuse și dureri de gât sunt. Deci nu văd vreo îmbunătățire, de aceea am decis astăzi să îmi fac niște vitamine pentru că m-ați speriat foarte tare (n.r. numele unui medicament).
Am primit niște mesaje că dacă iei nu știu ce Doamne iartă-mă se întâmplă la bebe și am zis la doamna asistentă că nu mai vreau, doar vitamine”, a mai spus Claudia Puican.
”Te-ai înveşmântat în sângele mucenicesc, dumnezeiescule Părinte Efrem, Hristos Domnul ţesându-ţi haină nepieritoare, urzită dintru Învierea Sa din morţi. Înnoieşte firea omenească prin revărsarea sfintelor tale rugăciuni, Preacuvioase, iar întru lumina îmbrăţişării tale sfinte învredniceşte-ne şi pe noi a dobândi de la Dumnezeu darul naşterii de prunci.
Nu ai încetat până azi să săvârşeşti lucruri peste fire, iar toţi care aud vestirea minunilor tale, îşi întăresc nădejdea întru grabnica ta mijlocire. Urcuş de taină se fac minunile tale, Sfinte Efrem, izvodindu-le pe acestea precum nişte trepte trebuincioase sporirii noastre în credinţă.
Proslăveşte-te, Cuvioase, mijlocindu-ne şi nouă darul naşterii de prunci buni, căci am aflat că toţi cei care au dobândit copii prin mijlocirea ta, au vestit tuturor grabnicul tău ajutor. Credem cu adevărat că înainte de a veni în lume pruncii pe care tu i-ai dăruit părinţilor, prin Duhul Sfânt ai cunoscut că le vei fi ocrotitor acestora în toată vremea vieţuirii pământeşti.
Întru neţărmurita ta bunătate şi milă, nu ne trece nici pe noi cu vederea şi umple vieţile noastre de bucurie, dăruindu-ne om nou care să vină în această lume în sânul familiei noastre.
Plineşte, Cuvioase Efrem, cererea fierbinte ce ţi-o facem şi primeşte lacrimile noastre puţine, iar la vremea rânduită învredniceşte familia noastră să aducă roadă întru care să Se preamărească Dumnezeu, Cel Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea și în vecii vecilor. Amin”.