PDL a transmis condoleanţe familiei Boc

Biroul de presă al PDL a transmis preşedintelui partidului Emil Boc un scurs mesaj de condoleanţe din partea democrat-liberalilor.  "Partidul Democrat Liberal este alături de președintele său, Emil Boc, care trece prin marea durere a pierderii tatălui său. Dumnezeu să-l odihnească pe Ioan Boc!", se arată în mesajul PDL
Romania TV
28 dec. 2011, 09:49
PDL a transmis condoleanţe familiei Boc

Înmormântarea tatălui premierului Emil Boc, Ioan Boc, decedat marţi seară la Spitalul de Recuperare din Cluj-Napoca, va avea loc joi de la ora 12.00, la cimitirul din curtea bisericii din satul Răchiţele, judeţul Cluj, potrivit Mediafax.

Ioan Boc, unul dintre fraţii premierului, a declarat miercuri că trupul neînsufleţit al tatălui său, decedat marţi seară, va fi adus în jurul orei 15.00 la casa părintească din satul Răchiţele, urmând ca în cursul nopţii să aibă loc priveghiul.

„Miercuri, în jurul orei 15.00, aşteptăm să fie adus trupul neînsufleţit, iar înmormântarea va avea loc joi, de la ora 12.00, la cimitirul din Răchiţele. Trupul va fi adus în casa din Răchiţele unde a locuit tatăl meu, iar în cursul nopţii va avea loc priveghiul”, a spus Ioan Boc.

În cursul zilei de miercuri este aşteptat să sosească la Răchiţele şi premierul Emil Boc.

La casa din Răchiţele familia au început pregătirile pentru înmormântare, la ceremonia funerară fiind aşteptaţi să participe şi membri ai Guvernului.

Ioan Boc, în vârstă de 87 de ani, a suferit un accident vascular cerebral, fiind internat, în 13 decembrie, la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca.

În noiembrie, Ioan Boc a fost internat la Spitalul de Pneumologie din Cluj, cu o afecţiune pulmonară. El a fost externat după câteva zile, timp în care i-au fost făcute mai multe investigaţii şi i s-a recomandat un tratament.

Tatăl premierului a suferit, anii trecuţi, alte două accidente vasculare cerebrale.

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Creatura care și-a făcut apariția în România. Experții spun că ajunge numai accidental în țara noastră, de obicei evadată din grădini zoologice
Capital.ro
Marele actor s-a stins. Toată lumea e în lacrimi: A plecat să danseze printre stele
Playtech.ro
Primele imagini cu principalul suspect în cazul crimei din Brăila. Noi detalii ies la iveală
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Regele nordului, o perlă puțin descoperită a turismului românesc. Frumusețile nebănuite de la capătul României
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Doctoriţa ucisă la Brăila, înmormântată la Chişinău. Fratele ei este un jurist notoriu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
BREAKING | Primele imagini din apartamentul lui Andrei Versace. Casa este deranjată încă de la intrare VIDEO
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă 1.300 de lei, chiar dacă ai documentele la tine. Dreptul legal pe care șoferii NU îl au
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
VACANȚA PE LITORAL TRANSFORMATĂ ÎN COȘMAR: TURIȘTI PĂCĂLIȚI CU OFERTE FALSE DE CAZARE
MediaFlux
Răsturnare de situație privind tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump! Ce a făcut Thomas Matthew Crooks cu 48 de ore înainte
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'