Indemnizaţia pentru creșterea copilului reprezintă o sumă lunară pe care un părinte, care a realizat venituri, o primește pe durata concediului. Suma calculată, care se acordă în concediul pentru creșterea copilului, se poate primi până la împlinirea vârstei de 2 ani ai copilului, iar în cazul copiilor cu grad de handicap, perioada se poate prelungi până la 3 ani, în urma documentelor doveditoare depuse. Un proiect de lege dădea posibilitatea părintelui aflat în concediu maternal/paternal să aibă şi alte surse de venit, dar acesta a fost respins în această săptămână de parlament.
Părinții copilului nou-născut, mama sau tata, pot beneficia de indemnizație pe durata aleasă din concediului de creștere copil. Suma lunară se va calcula în funcție de veniturile obținute ale părintelui, după depunerea actelor pentru acordarea dreptului.
Indemnizaţia de creștere copil se calculează astfel:
Exemplu de calcul pentru a afla indemnizație de creștere copil
Valoarea salariului net din fiecare lună, timp de 12 luni anterior lunii nașterii copilului, adunată fiecare lună în parte, înmulțit cu numărul de luni (12) împărțit la 12 și înmulțit cu 85% (0,85).
Un calcul concret, caz ipotetic, pentru a afla indemnizaţia de creștere copil este:
Dacă timp de 12 luni, salariatul a avut un salariu net de 6000 lei se va calcula:
6.000 înmulțit cu 12 = 72.000 împărțit la 12 = 6000 înmulțit cu 0,85% (procentul calculat) = 5.100 lei/lună îndemnizație creștere copil pe perioada concediului.
Dacă valorile salariului net nu au fost aceleași în fiecare lună, atunci se vor aduna sumele lunare, menționate în adeverința de venit, și se va continua cu aceeași formulă de calcul menționată mai sus.
Valoarea indemnizației se calculează ca procent din media veniturilor nete, însă nu poate fi mai mică de 1.650 lei/lună sau mai mare de 8.500 lei/lună.
Dreptul la indemnizație se acordă:
Începând cu perioada când încetează concediul și indemnizaţia de maternitate (minim 42 de zile de la data nașterii copilului);
Începând cu data nașterii copilului, dacă persoanele nu îndeplinesc condițiile legale pentru acordarea concediului de materninate (eleve/studente/tata sau dacă mama copilului nu îndeplinește condițiile de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului), dacă cererea este depusă în termen de cel mult 60 de zile de la acea dată;
Începând cu data adopției, a instituirii tutelei, plasamentului sau plasamentului în regim de urgență sau încredințării copilului, dacă cererea este depusă în termen de cel mult 60 de zile de la acea dată.
Cine poate beneficia de indemnizaţia pentru creșterea copilului:
Descoperă lista cu documente utile pentru dosarul de indemnizație creștere copil.
Un proiect de lege depus în parlament lăsa posibilitatea să se câştige sume suplimentare din activităţi agricole, de silvicultură şi piscicultură în perioada concediului de maternitate fără să fie afectată indemnizaţia de creştere a copilului, dar acesta a fost respins după ce a primit avize negative pe bandă rulantă.
„Categoriile de beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului care realizează venituri din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală şi din activităţi agricole, de silvicultură şi piscicultură, vor beneficia de cumul între cele două tipuri de venituri indiferent de cuantumul acestuia, şi în consecinţă vor fi supuse unui regim juridic diferit faţă de persoanele care realizează alt tip de venit supus impozitării, pentru care cumulul cu această indemnizaţie este permis doar cu respectarea plafonului stabilit la lit.c) a art.16 alin.(3), fără ca această diferenţă de tratament să fie justificată de existenţa unui criteriu obiectiv şi rezonabil.„, se precizează în raportul Comisiei de Muncă, avizul fiind unul nefavorabil, ca şi cel al Guvermnului de altfel
Ce se spune în expunerea de motive:
em744Punctul de vedere al Guvernului:
pvg744Forma proiectului de la Senat:
se744Veniturile nete anuale ce pot fi obținute de cei aflați în concediul de creștere a copilului (CCC) din prestarea efectivă a unei activități și care nu afectează dreptul la indemnizaţia aferentă sunt mai mari, ca urmare a două modificări în formula de calcul stabilită de lege și care au intrat, în sfârșit, în vigoare:
Conform OUG nr. 111/2010, dreptul de a obține indemnizaţia de creștere a copilului poate fi afectat dacă, anual, beneficiarul acesteia desfășoară activități care-i aduc anumite venituri în buzunar. Excepțional, beneficiarii indemnizației pot obține simultan cu indemnizaţia anumite sume de bani:
OUG nr. 164/2022 este cea care prevede că cei aflați în CCC pot obține venituri nete anuale de până la de opt ori indemnizaţia minimă. Odată cu oficializarea normelor de aplicare ale acestei ordonanțe date anul trecut, noua limită de venituri a intrat oficial în vigoare.
Cât este indemnizaţia minimă de CCC: potrivit OUG 111/2010, valoarea indemnizației lunare nu poate fi mai mică decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea ISR, așa că, odată cu creșterea ISR, pragul minim al indemnizației de CCC este acum de 1.495 de lei.
Având această informație, putem calcula pragul maxim de venituri ce pot fi obținute în paralel cu indemnizaţia de CCC, fără a pierde dreptul la aceasta: 11.960 de lei.
–
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Începând cu prima zi de viață a nou-născutului, părinții pot primi din partea statului o serie de stimulente financiare, acordate cu scopul de a ajuta familia în etapa de îngrijire și dezvoltare a copilului. Alocații și indemnizații oferite stat în 2025 pentru copiii și părinții din România.
Ajutorul din partea statului reprezintă un sprijin oferit direct familiilor pentru asigurarea unui start armonios în primii ani de viață ai copilului. Care este lista beneficiilor financiare pentru părinți și copii.
Beneficiază de stimulent pentru nou-născuți părinții/părintele copilului/copiilor care au domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului București de cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii. Pentru a primi acest ajutor financiar, nașterea trebuie să fie înregistrată într-o materninate din cadrul unităților sanitare cu paturi de la nivelul municipiului București.
Stimulentul de nou-născut, în valoare de 2.500 de lei, se acordă o singură dată, pentru fiecare nou-născut din familie. Termenul de depunere a dosarului este de o lună de la data nașterii copilului.
Important de menționat că, stimulentul financiar nu se acordă solicitanților care au datorii neeșalonate către bugetul local.
Voucherele Materna, în valoare de 2.000 lei, se acordă femeilor însărcinate cu vârsta peste 18 ani, cu domiciliul stabil sau viză de reședință în București, de cel puțin 6 luni de la data depunerii cererii, după săptămâna a 10-a de sarcină. Persoanele care depun dosarul pentru vouchere Materna nu trebuie să aibă datorii la bugetul local.
Voucherele se oferă cu scopul de a încuraja efectuarea diverselor consultații medicale ori pentru achiziționarea medicamentelor necesare, atât la începutul sarcinii, cât și la finalul acesteia.
Voucherele se acordă în două tranșe:
Femeile însărcinate care depun dosarul începând cu săptămâna a 24-a de sarcină vor primi doar a doua tranșa a voucherului în valoare de 1.000 de lei.
În perioada 2024-2027, tichetele sociale destinate mamelor cu nou-născuți vor fi finanțate prin “Programul Incluziune și Demnitate Socială”, bugetul total dedicat acestei măsuri fiind de 120 milioane euro.
Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic este de 2.000 de lei și se va acorda într-o tranșă unică pentru fiecare nou-născut, pe o perioadă de 4 ani (2024-2027).
Stimulentul financiar se acordă mamelor care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, dacă acestea se încadrează în următoarele categorii:
Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, prin intermediul acestor tichetele electronice, pot fi achiziționate produse precum: îmbrăcăminte, lenjerie, sac de dormit, scutece, produse pentru igienă (șampon, săpun, unguent), comprese sterile, termometru, lapte praf etc.
Stimulentul de inserție este ajutorul financiar pe care îl pot primi persoanele care au beneficiat de concediu creștere copil și s-au întors la serviciu după terminarea perioadei.
Au fost introduse două cuantumuri ale stimulentului de inserție, de 1.500 lei, respectiv 650 lei, în funcție de data realizării de către persoana îndreptățită, de venituri supuse impozitului. Mai exact, în funcție de data la care părinții/părintele se întoarce la serviciu, din concediu de creștere copil. Se poate beneficia de suma stimulentului de inserție astfel:
Stimulentul se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, sau 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.
Ulterior, cuantumul stimulentului de inserție este de 650 lei până la împlinirea vârstei de 3 ani a copilului sau 4 ani în cazul copilului cu dizabilităţi.
Se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani sau 4 ani în cazul copilului cu handicap.
Conform modificărilor legislative, începând cu data de 17.05.2021 a fost abrogată prevederea referitoare la obţinerea de venituri supuse impozitului cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi în vederea acordării stimulentului de inserție până la 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu dizabilităţi.
Indemnizația de șomaj 2025. Cât primesc românii, în funcție de salariu și vechime
Mai exact, acum primesc stimulent de inserție, în valoare de 650 de lei, și părinții care se întorc din concediu de creștere copil după finalizarea celor doi ani/trei ani în cazul copiilor cu dizabilități.
Stimulentul se acordă:
Alocația de stat se acordă tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, cetățeni români, fără discriminare, dar și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani și urmează cursurile învățământului liceal ori profesional, organizate în condițiile legii, până la finalizarea acestora.
Dreptul la alocația de stat se stabilește începând cu prima zi de viață a copilului și se acordă de luna următoare celei în care s-a născut
În 2025, alocațiile de copii au valoarea:
Alocația pentru susținerea familiei este un ajutor de la stat care se oferă familiilor cu venituri reduse, ce au în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani. Începând cu luna ianuarie 2024, ajutorul social și alocația pentru susținerea familiei au fost înlocuite cu venitul minim de incluziune.
Cuantumul lunar al alocației complementare (venitul minim de incluziune, VMI) se stabilește în funcție de tipul de familie, venitul net lunar pe membru și numărul de copii aflați în întreținere.
VMI se acordă persoanelor singure/familiilor care obțin un venit net calculat în conformitate cu legea* mai mic sau egal cu nivelurile maxime stabilite prin lege, pentru fiecare dintre cele două componente:
„Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente (drepturi de autor ori activităţi agricole), denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară”.
Legislaţia nu prevede posibilitatea majorării indemnizaţiei aferente concediului de acomodare în funcţie de numărul de copii încredințați în vederea adopţiei simultan sau consecutiv.
Indemnizaţia aferentă concediului de acomodare nu reprezintă un drept ori un beneficiu social acordat copilului (cum este alocația de stat pentru copii, indemnizaţia creștere copil etc), ci are rolul de a înlocui veniturile salariale pe care adoptatorul nu le mai primește în perioada în care se află în concediu de acomodare.
Cuantumul contribuției se calculează prin aplicarea cotei procentuale prevăzute de lege, la valoarea indemnizației, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.
„Conform art. 50 alin. (1^1) din Legea nr. 273/2004: „Cuantumul indemnizaţiei lunare prevăzute la alin. (1) este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătoreşti de încredinţare în vederea adopţiei. Cuantumul indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 3,4 la valoarea indicatorului social de referinţă, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei.”