Florin Prunea l-a acuzat iniţial pe Adrian Mutu că petrece prea mult timp în emisiuni, în loc să stea la echipă, după care a spus despre acesta că „miroase a licori” și că e un antrenor foarte slab. De asemenea, fostul portar susţine că, în timpul carierei de jucător, Adrian Mutu își lua notițe despre antrenamente, „atunci când nu era în sevraj”.
„Îl consider un antrenor slab, care pe unde a fost nu a făcut nimic. Un antrenor care a lăsat Rapidul pentru o brumă de bani și a plecat într-un moment în care cine făcea așa ceva în România nu mai antrena în viața lui. S-a dus și i-a păcălit pe ăia de la Baku, le-a luat banii și a luat și clauza de reziliere de vreo 400.000, dar bine le-a făcut!
Citeşte şi: Reghecampf a dat lovitura, iar Anamaria Prodan a reacţionat: „Chiar mă bucur, să plătească!”
Și acum a venit la Ploiești, după un antrenor care a făcut treabă, Mehmet Topal. Îl văd, în schimb, un conducător foarte bun. Nu am frustrări față de el, că nu ne intersectăm. (n.r. – Când era fotbalist își nota ce făcea la antrenamente, să învețe, era ok?) Când avea momente de luciditate, când nu era în sevraj, da! Fotbaliștii zic de el că nu îi salută, că după meci nu vine în vestiar, se urcă în mașină și pleacă, că îi tratează cu lipsă de respect, câteodată mai și miroase a licori. Și acum ăștia de la Ploiești nu știu cum să îi zică hai, te rugăm frumos, pleacă!”, a spus Florin Prunea pentru iAMSport.
Adrian Mutu a replicat după declaraţiile lui Florin Prunea: „Pentru mine, e vai de capul lui Prunea, săracu’. Mi-e milă de el, de frustrările lui, dar pentru mine e insignifiant. Pentru fotbalul românesc, Prunea a devenit insignifiant. Marele conducător. Nu vreau să vorbesc despre el. (n.r. – Spune că ești un antrenor slab și că ar trebui să te lași!) O spune de mult, dar ți-am zis, nu vreau să îi răspund. Nu am avut niciun conflict cu el. Nu înțeleg de unde sunt frustrările astea”.