Mitică Dragomir are aproape 60 de ani de căsătorie cu doamna Vica. Cei doi împlinesc curând șase decenii de când și-au unit destinele.
În trecut, fostul președinte al LPF a vorbit despre cum s-a îndrăgostit de Vica, Acesta a povestit că era îndrăgostit lulea de cea care avea să îi fie soție, dar că drumul său a fost plin de obstacole, socrul său neacceptându-l.
„E mult de spus. Eram un golănaș așa, cu părul mare. Și-acum crește dacă îl las. Am avut plete până la umăr. Și ce frumos eram mânca-v-aș gura. Ea era la Institutul Pedagogic din Craiova. Tac-su era primar la Almăj lângă Craiova și deputat în Marea Adunare Națională, președinte de CAP. Avea de toate. Erau serele alea de la Ișalnița, iar eu eram la tineretul Universității Craiova. Îmbrăcat frumos, ață. Și șmecher de mic. De fiecare dată m-am îmbrăcat frumos. Eram frumușel așa, șmecherit, fotbalist. Câștigam bine. Și de la Combinatul Chimic unde eram angajat și nu mă duceam deloc că fotbaliștii nu munceau. Câștigam vreo 673 de lei salariu și îndemnizație de efort de la tineret 800 de lei pe lună, plus primele de joc. Mamă, atuncea nu cheltuiai 300 de lei pe lună”, a mărturisit acesta, în urmă cu ceva timp.
„Dacă ai o viață bună, o familie bună și o viață lungă nu îți mai trebuie nimic. La anul fac și 60 de ani de căsătorie cu doamna Vica, în afară de cei 80 de ani de viață. De fapt peste încă doi ani facem 60”, a declarat, recent, fostul conducător din fotbalul românesc la „Profețiile lui DON MITICĂ”.
Întrebat care este secretul unei căsnicii atât de lungi, Mitică a spus că „Să ce certe nevasta de 2-3 ori pe săptămână și să reziști. Să te certe nevasta și să reziști. Trebuie să reziști. Dacă nu mă ceartă zilnic, nu mă simt bine. Nici eu nu mă simt, caut râcă. Una este cearta orgolioasă, care te distruge, alta sunt prostiile… ‘De ce nu mănânci ce am gătit? Ai văzut Piedone ce a găsit la restaurante!’”, a spus acesta.