Se schimbă șefii la LIDL. Cotidianul Handelsblatt anunță că șeful Lidl Germania va rămâne în funcție, însă a fost desemnat in adjunct, Jan Bock, cel care a avut aneterior funcția de șef al departamentului de achiziții la Lidl International, potrivit ESM, citiat de retail.ro.
Un fost director, Arnd Pickardt, care a părăsit compania pentru Tchibo în 2018, a fost numit din nou membru al consiliului de administrație al Lidl.
Referitor la managementul regional, în loc de șase directori generali care acoperă Germania, retailerul va avea de acum doar doi. Andreas Liepka se va ocupa de regiunea de nord, în timp ce Christian Steimle se va ocupa de regiunea de sud. Acesta din urmă se va alătura grupului de din Elveția.
Citește și Produsele care nu vor mai fi găsite la Lidl. Ce trebuie să știe clienții din România
Se retrag trei manageri. Este vorba despre Dominika Kubisch, care a deținut o funcție de conducere în domeniul achizițiilor, Maximilian Wiedmann de la divizia imobiliară a grupului și Benny Klein, manager regional.
Aceștia vor avea noi funcții în cadrul companiei.
”Prin aceste schimbări se fac pași consecvenți pentru a scurta procesele de luare a deciziilor, pentru a raționaliza structurile și procesele și pentru a alinia compania în ansamblu pentru viitor”, a declarat șeful LIDL Germania, Christian Härtnagel.
Acesta a mai precizat că piața germană este acum în mare parte „saturată”, însă câteva oportunități geografice sunt încă evidente, iar discounterul deținut de Schwarz Group intenționează să deschidă în jur de zece până la 15 noi filiale în Germania pe an.