CONCEDIERI 2025. Mii de angajaţi rămân pe drumuri până la Paşte, harta judeţelor cu disponoibilizări colective

Disponibilizările au crescut cu 50% în 2024 comparativ cu 2023, afectând sectoare critice precum IT-ul și industria auto. În ianuarie 2025, 2285 de angajați au fost afectați de concedieri colective. Pentru perioada ianuarie-mai 2025 se estimează că 3105 de persoane vor fi disponibilizate.
Filip Stan
11 mart. 2025, 09:54
CONCEDIERI 2025. Mii de angajaţi rămân pe drumuri până la Paşte, harta judeţelor cu disponoibilizări colective

CONCEDIERI 2025. Disponibilizări pe bandă rulantă în mai multe industrii din România. Mii de oameni au fost deja dați afară.  Iar alte câteva mii de concedieri sunt programate în perioada următoare. Cele mai afectate sectoare sunt industria auto, IT, construcțiile și industria textilă, unde valurile de disponibilizări vin în contextul scăderii comenzilor sau al eliminării facilităților fiscale.

Doar în industria auto, doi mari producători au anunțat concedieri care însumează peste 1.000 de angajați. Concedieri masive au fost însă și în industria IT, care din acest an nu mai beneficiază de facilități fiscale. Potrivit Ziare.com, estimările arată că, în 2025, în diverse sectoare economice, numărul total al concedierilor ar putea depăși pragul de 10.000.

De altfel, un sondaj recent, realizat de PwC România,  arată că ponderea companiilor care previzionează o reducere a numărului de angajați a crescut  la 11% în ianuarie 2025 de la 2% în ianuarie 2024.

Ne uităm acum și la sectoarele unde sunt anticipate concedieri. Se estimează reduceri de personal în retail – 17% dintre companii spun că iau în calcul acest lucru. 45% dintre angajatorii respondenți din sectorul IT și telecom preconizează o reducere a numărului de angajați.Reduceri mai sunt estimate și în industria auto (22%), manufacturieră (15%) și servicii financiare (13%)

Disponibilizările din România au crescut cu aproximativ 50% în 2024, față de anul anterior, arată datele oficiale transmise de autorități la solicitarea Economedia, iar 2025 a început cu noi vești legate de concedieri și mii de angajați au fost anunțați că urmează să își piardă locul de muncă. Sunt afectați angajați de la companii din sectoare care trec prin perioade critice, ca IT-ul sau industria auto, de la producție la firme care produc frigidere sau ștergătoare auto, precum și un șantier naval în care acționar majoritar este statul român. Pentru un tablou cât mai complet, dincolo de anunțurile individuale ale companiilor, Economedia a solicitat datele centralizate de instituțiile cu competențe în acest sector și vă prezentăm cifrele oficiale, disponibile la început de an, cu privire la concedierile colective – de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și de la Inspecția Muncii.

Concedieri 2025. Disponibilizări masive într-o mare instituţie bugetară. Mii de angajaţi îşi fac bagajele până la sfârşitul lunii

Doar în luna ianuarie 2025, 2.285 salariați au fost afectați la nivel național de disponibilizări, fiind înregistrate 29 de notificări privind decizia de concediere colectivă, conform datelor transmise de Inspecția Muncii.

Iar pentru perioada ianuarie-mai 2025 se estimează că 3.105 de persoane vor fi disponibilizate, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), pe baza informațiilor disponibile în această perioadă. Chiar dacă pare mare, cifra e în trendul anilor anteriori, spun reprezentanții instituției, care adaugă și că, pe de altă parte, în piață există peste 30.000 de locuri de muncă vacante.

Economedia vă arată cum a evoluat situația din 2023 până la începutul acestui an, care sunt sectoarele în care cei mai mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă, dar și care sunt cele mai afectate județe.

2023: Peste 6.300 de disponibilizări colective

Pentru anul 2023 disponibilizările colective de personal estimate de angajatori, conform notificărilor transmise Serviciului Public de Ocupare, au fost de 10.564 de persoane. Disponibilizările efective de personal în anul 2023 au fost de 6.306 persoane (59,69% din numărul estimat).

Reprezentanții ANOFM menționează că numărul persoanelor comunicat de angajatori în notificările transmise către agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă nu corespunde întotdeauna cu numărul persoanelor concediate efectiv, dar asta și pentru angajații disponibilizați își găsesc altceva de lucru până să li se termine perioada de preaviz.

„Aceasta deoarece până la finalizarea procedurii, fie angajatorul își reorganizează activitatea și nu mai sunt disponibilizate toate persoanele, fie persoanele al căror contract de muncă încetează își găsesc un loc de muncă foarte repede, uneori chiar în perioada preavizului. De asemenea, sunt situații în care persoanele vizate a fi disponibilizate îndeplinesc condițiile de pensionare, astfel că numărul persoanelor concediate efectiv este mai mic decât cel anunțat”, explică reprezentanții ANOFM.

Situația în 2024: Disponibilizările au crescut cu aproximativ 50% față de anul anterior

Potrivit ANOFM, în 2024 au fost estimate 16.007 disponibilizări, iar disponibilizările efective au fost de 9.600 de persoane (aproximativ 60% din primele estimări). Se remarcă o creștere considerabilă, de 52%, față de cele 6.306 persoane afectate de dispobilizări în anul precedent. Printre cele mai afectate zone au fost București, Timiș și Bihor.

Situația pe județe, conform ANOFM (dați click pe fiecare județ pentru cifra aferentă):

La nivelul anului 2024 au fost înregistrate 209 notificări privind decizia de concediere colectivă comunicată de angajatori și a fost afectat un număr total de 22.232 salariați, arată datele transmise pentru Economedia de Inspecția Muncii, care are în subordine inspectoratele teritoriale de muncă, unități cu personalitate juridică, organizate în fiecare județ și în municipiul București.

Județele în care s-au înregistrat cei mai mulți salariați afectați, potrivit datelor de la Inspecția Muncii, au fost: București (9,36% din numărul total al salariaților afectați), Bistrița-Năsăud (10%), Bacău (9,18%), Timiș (7,68%), Prahova (9,42%) și Argeș (4,67% din numărul total al salariaților afectați).

Concedieri la stat 2025. Anunț de ultimă oră pentru bugetari, sute de angajați de la Guvern vor fi dați afară

IT-ul și producția au fost afectate în mod deosebit de valuri de concedieri. Conform Inspecției Muncii, sectoarele de activitate afectate cel mai mult au fost: Programare, Software, Bancar, Fabricare electrocasnice, Fabricarea mașinilor de prelucrare, Construcții civile și industriale, lucrări hidrotehnice. Datele  au fost extrase din sistemul informatii Columbo, în baza notificărilor privind decizia de concediere colectivă comunitate de angajatori.

Cum a început 2025? Sute de concedieri, dar și job-uri disponibile

În ceea ce priveşte luna ianuarie 2025, au fost înregistrate 29 notificări privind decizia de concediere colectivă comunicată de angajatori, iar numărul total de salariați afectați la nivel național a fost de 2.285, conform datelor de la Inspecția Muncii.

Județele în care s-au înregistrat cei mai mulți salariați afectați sunt Prahova (33,87% din numărul total al salariaților afectați) și Constanța (22,6% din numărul total al salariaților afectați). Sectoarele de activitate afectate cel mai mult au fost: Industria navală, producători piese auto.

În Prahova, fabrica de frigidere de la Ariceștii Rahtivani a chinezilor de la Haier Tech a anunțat recent intenția de a recurge la disponibilizări, dar nu este singura din județ care recurge la astfel de măsuri, conform presei locale. Tot în acest început de an s-a aflat și că americanii de la Trico Wipers, producător de ştergătoare auto, vor închide fabrica de la Ariceștii Rahtivani, compania anunțând intenția societății de concediere colectivă a aproximativ 400 de angajați. Dacă vorbim despre Constanța și industria navală, amintim că sute de sindicalişti de la Şantierul Naval Damen de la Mangalia au participat la final de ianuarie la un protest pe platoul Casei de Cultură din municipiu, ca urmare a deciziei conducerii societăţii de a concedia 263 de angajaţi. Controlat în proporție de 98% de Ministerul Economiei, Șantierul Naval 2 Mai Mangalia este acționar cu 51% în Damen Mangalia.

Conform ANOFM, pentru perioada ianuarie-mai 2025 sunt estimate 3.105 disponibilizări, conform datelor anunțate până la finele anului trecut.

„În ceea ce privește disponibilizările estimate pentru perioada ianuarie-mai 2025, respectiv 3.105 persoane, menționăm că acestea se mențin în trendul anilor anteriori, nefiind înregistrate diferențe semnificative. Astfel, în perioada similară a anilor precendenți, estimările au fost de 3.507 persoane în 2024, 3.489 persoane în 2023 și 2.716 persoane în 2022”, spun reprezentanții ANOFM.

Cele mai multe disponibilizări au fost anunțate în Bacău, Iași și Dolj.

Situația disponibilizărilor estimate pentru perioada ianuarie – mai 2025 (Top 5 județe afectate):

Sursa: ANOFM

Situația pe județe, conform ANOFM (dați click pe fiecare județ pentru cifra aferentă):

Locuri de muncă vacante

Reprezentanții instituției spun și că cei rămași fără loc de muncă au oportunități în piață.

„Subliniem că, la nivel național, există cerere de forță de muncă din partea angajatorilor, astfel că, persoanele disponibilizate au posibilitatea de a se reintegra ușor pe piața forței de muncă”, transmit reprezentanții ANOFM.

Conform datelor de săptămâna trecută, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), erau disponibile 34.360 locuri de muncă la nivel naţional.

 

Concedieri 2025. Ce urmează?

Ponderea companiilor care prevăd o reducere a numărului de angajați în anul 2025 care urmează a crescut la 11% în ianuarie 2025, de la 2% în ianuarie 2024, potrivit  sondajului HR Barometru, realizat de PwC România. La începutul anului trecut, sectorul de Retail, FMCG și Distribuție era singurul care menționa reduceri de personal de 14%, conform datelor sondajului HR Barometru. În luna ianuarie 2025, acest sector continuă să estimeze reduceri de 17%, pentru acest an. Anul acesta apar în sondaj și alte sectoare care intenționează să facă reduceri de personal, circa 45% dintre angajatorii respondenți din sectorul IT și telecom preconizează o reducere a numărului de angajați, iar 7% o stagnare a personalului, comparativ cu anul trecut, când niciun angajator din acest domeniu nu estima scăderi.

Citește și Ministerul Energiei începe concedierile. Reducere de posturi de 27%, dintre care 11 posturi de conducere

Mai multe companii din România și-au pus investițiile „pe hold” în această perioadă, iar altele, cum au fost cele din IT, au anunțat deja concedieri, din cauza incertitudinii și impredictibilității politice și fiscale, au declarat reprezentanții Confederației Patronale Concordia în acest început de an. Radu Burnete, director executiv al asociației, a menționat că șocul resimțit în agricultură, IT și construcții, sectoarele pentru care s-au eliminat facilitățile fiscale în acest an, va fi foarte puternic resimțit. „Orice măsură de genul acesta, făcută în felul în care a fost făcută, este mult mai recesionistă decât dacă dacă ai un pic de timp în avans, să renegociezi contracte. În agricultură va fi impactul cel mai mare, pentru că și subvenția era cea mai mare”, a adăugat el.

Obligațiile angajatorilor:

  • Potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, în cazul concedierilor colective, angajatorii au obligaţia să înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri. În acest sens, angajatorii sunt obligaţi să înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere.
  • În cazul concedierilor colective, angajatorii sunt obligaţi să acorde preaviz, conform prevederilor Codului muncii sau ale contractului colectiv de muncă, angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi.

DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“
Fanatik.ro
Stațiunea de pe litoralul românesc care a renăscut în ultimii trei ani. Plaja se umple cu până la 40.000 de turiști pe zi
Capital.ro
A murit marea doamnă a folclorului românesc. A fost un simbol al României și un nume emblematic
Playtech.ro
Sporurile recunoscute la calculul pensiei, în 2025. Legea despre turele de noapte
DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Adevarul
Cazul Călin Georgescu, explicat de un profesor de drept: Faptul că a fost blocat nu ar trebui să fie un prilej de euforie infantilă
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
A sărăcit Prodanca? Ce arată ultimele poze publicate
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Sfâșietor! Declarațiile cutremurătoare ale mamei jandarmului împușcat mortal în cap de un coleg. Ce mesaj i-a transmis fiul ei, cu doar câteva zile înainte de tragedie
Cancan.ro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Asta mai lipsea acum. Doamne ferește! Este vorba de Sabrina, fosta iubită a lui Andrei Perneș
MediaFlux
Rusia prezintă cererile pentru discuțiile cu SUA privind Ucraina, transmit surse Reuters
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arcul de Triumf se redeschide, dar ce s-a întâmplat cu adevărat acolo?