Clădirea Universităţii „Cuza” a fost verificată de pirotehnişti, nefiind găsite materiale explozive

Activitatea în clădirea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi unde un bărbat a detonat un dispozitiv exploziv, într-o sală a Facultăţii de Electronică, a fost reluată, luni după-amiază, după ce toate încăperile au fost verificate de pirotehnişti, nefiind găsite alte materiale explozibile.
Romania TV
08 iul. 2013, 14:22
Clădirea Universităţii

Rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, Ioan Giurmă a precizat că activitatea în corpul A al Universităţii „Al. I Cuza”, unde funcţionează Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, a fost reluată în jurul orei 15.30, după ce, timp de şase ore, pirotehniştii au verificat toate încăperile.

„A fost o activitate minuţioasă a pirotehniştilor, care au scotocit peste tot. Nu s-au găsit şi alte materiale explozibile, astfel că activitatea în clădire s-a reluat fără probleme în cursul după-amiezii. Nici nu există o activitate intensă în această perioadă în universitate. Sesiunea s-a încheiat, acum sunt doar examenele de licenţă”, a declarat rectorul Ioan Giurmă.

El a afirmat că examenul de licenţă pe care urma să-l susţină luni studenţii Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii a fost reprogramat pentru săptămâna viitoare.

Luni dimineaţă, în jurul orei 9.30, un bărbat a intrat într-o sală de curs a Facultăţii de Electonică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnice din Iaşi, care funcţionează în Corpul A al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, unde se aflau patru cadre didactice şi 40 de studenţi din anul al patrulea care susţineau examenul de licenţă.

Bărbatul, care avea în spate un rucsac, a început să strige că va detona o bombă, cerând să vină Poliţia.

Decanul Facultăţii, Bogdan Ion, care se afla în sala în care a intrat bărbatul, a declarat că a discutat cu acesta şi a încercat să îl convingă să nu pună în practică ameninţările, spunându-i să îl ia pe el ostatic, însă bărbatul a spus că nu are ce să discute şi că vrea să vină Poliţia.

Asistentul universitar Daniel Mătăsaru, care se afla în sala de curs în momentul în care bărbatul a intrat, a spus că a reuşit să iasă din sală, sub pretextul că vrea să arunce un pahar, şi a sunat la 112.

„Nu îl cunoştea nimeni. A spus că are o bombă, iar eu în acel moment am reuşit să ies din sală, motivând că trebuie să arunc un pahar cu cafea. Am lăsat uşa deschisă şi am reuşit să sun la 112. Cât eram pe hol s-a auzit o bubuitură, înţeleg că a detonat o capsă pirotehnică din tot ce avea. Avea în spate un rucsac mare, de munte, cu o încărăcătură foarte mare. Dacă nu aş fi reuşit să ies şi să sun la Poliţie probabil că ne-am fi trezit într-o situaţie de luare de ostatici. A fost şocant”, a afirmat Mătăsaru, care a precizat că „bărbatul era cablat şi se pregătea să detoneze materialele explozive”.

Bărbatul a fost imobilizat de doi studenţi într-un moment de neatenţie, ulterior fiind dus la sediul Poliţiei Iaşi, unde este audiat.

Unul dintre studenţii care l-au imobilizat pe bărbat spune că în momentul în care a intrat în sală acesta a început să ţipe că detonează bomba, apoi i-a explodat un declanşator pe care îl avea în mână.

„Bărbatul a venit, a ţipat la noi şi a spus că detonează bomba. S-a creat panică. Avea un declanşator în mână, care a explodat şi l-a lovit. Am sărit atunci repede pe el, m-am umplut de sânge. Nu mă consider un erou. Dacă eram un erou nu exploda bomba. Am fost evacuaţi, iar în amfiteatru a mai rămas o geantă, însă acolo cred că era o baterie pe care o folosea pentru alimentare. Nu ştim cine este atacatorul, nu a avut vreo revendicare referitoare la universitate. A spus că dacă nu vine Poliţia detonează bomba”, a declarat Marian Prescură, studentul ce a intervenit pentru imobilizarea bărbatului care a detonat bomba.

Conform presei locale, bărbatul avea un proiectil din timpul celui de-al doilea război mondial, de dimenisunea unui pet de 1,5 litri, în jurul căruia a improvizat un trepied cu un cui care să percuteze capsa proiectilului. De asemenea, bărbatul ar fi avut într-o geantă un bidon de cinci litri cu benzină, iar în altă geantă ar fi fost găsită trei sticle de 2,5 litri fiecare, pline cu benzină.

Stan ar fi activat declanşatorul, dar, deoarece capsa ar fi fost deja utilizată, bomba nu a explodat.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat corespondentului MEDIAFAX că dacă proiectilul folosit de atacator ar fi explodat, amfiteatrul ar fi fost distrus în totalitate şi s-ar fi produs victime.

Proiectilul a fost ridicat din amfiteatru în cursul după-amiezii de către reprezentanţi ai Brigăzii Antitero din cadrul SRI, aceştia sosind la Iaşi cu un elicopter.

Managerul Spitalului de Psihiatrie Socola, Lucian Burlea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că bărbatul are cu schizofrenie paranoidă şi a fost internat de nouă ori în această unitate medicală, între anii 2006 şi 2013.

„Acest bărbat a fost internat de nouă ori la noi, între 2006 şi 2013, fiind diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. Este una dintre cele mai grave boli psihice. Se poate ajunge la sinucidere sau crimă, în condiţiile în care pacientul întrerupe tratamentul. Există riscuri majore în acest caz. Doar el decide dacă ia sau nu medicaţia”, a afirmat Lucian Burlea.

Ultima dată, bărbatul a fost internat în acest spital în perioada 14 martie – 1 aprilie.

Un alt medic al Spitalului Socola, care l-a avut în îngrijire pe bărbat, a spus că acesta nu a urmat tratamentul prescris la ultima internare.

„Acest pacient locuieşte singur. Cu certitudine nu şi-a luat medicaţia”, a spus medicul, potrivit căruia ultima dată bărbatul a venit singur la spital şi a fost internat în regim de zi pentru că nu a acceptat să stea la pat. Pe durata internării, bărbatul şi-a luat medicaţia, iar la externare a primit reţetă.

„De cele mai multe ori, după externare tratamentul este întrerupt”, a adăugat medicul.

Potrivit acestuia, „din păcate, pacienţii fac tratament obligatoriu doar după ce au săvârşit o faptă cu pericol social, un pacient care nu este supus niciunui articol din Codul Penal neputând fi obligat să urmeze tratamentul”.

Bărbatul se numeşte Oliver Stan. El a scris pe contul său de pe o reţea de socializare că a studiat la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnică „Gheorghe Asachi”, după ce a absolvit Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” şi că lucrează la „God”.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Ce conține, de fapt, carnea de mici de la supermarketuri. Rezultatele de laborator sunt șocante
Capital.ro
România a pierdut un mare nume. A lăsat o moștenire imensă. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Pensia anticipată fără penalizări. Cu câţi ani te poţi pensiona mai devreme, în 2025
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Canicula va lovi România, anunță AccuWeather. Vor fi peste 35 de grade
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei cutremure azi-noapte, în România! În ce zonă s-au resimțit
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în România. Se schimbă vremea în București, începând de sâmbătă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Revine Călin Georgescu! Anunțul lui George Simion răstoarnă România: E primul pas
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Mesajul Runelor pentru Joi, 1 mai 2025. Patru zodii au noroc pe toate planurile, trei zodii au probleme
MediaFlux
Câtă putere are președintele României. Ce atribuții are „primul om în stat”, conform Constituției
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri