În referatul de aprobare al proiectului de hotărâre se subliniază faptul că persoanele care produc deșeuri, dar nu au încheiate contracte cu operatorul local, sunt considerate că beneficiază de serviciul de colectare și transport al deșeurilor, în aceleași condiții ca și persoanele care au încheiate astfel de contracte.
Se consideră că această situație creează un avantaj nedrept, deoarece persoanele respective beneficiază în mod fraudulos de aceleași servicii ca utilizatorii de bună credință, care respectă reglementările și au încheiate contracte de salubrizare.
Citește și: Aparatele electrocasnice care consumă mult curent pe timpul nopții. Aproape toți românii le au în casă
„Persoanele care produc deșeuri și nu au încheiate contracte cu operatorul, este prezumat că beneficiază de serviciul de colectare și transport al deșeurilor, la fel ca și persoanele care au încheiate contracte cu operatorul de salubrizare, astfel beneficiază în mod fraudulos de același serviciu ca utilizatorii de bună credință care au încheiat contracte de salubritate”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre.
Autoritățile locale vor începe prin verificarea persoanelor care nu au încheiat un contract de salubritate, colaborând cu operatorul Polaris M Holding, Poliția Locală și Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor.
După identificare, persoanele vor fi notificate să semneze un contract pentru colectarea deșeurilor.
În procedură se menționează că, în cazul în care persoana nu se prezintă în termen de 10 zile de la data notificării pentru a încheia contractul sau refuză semnarea acestuia, operatorul de salubrizare va stabili și va comunica Primăriei municipale, până la ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, lista utilizatorilor identificați fără contract de prestări servicii, în vederea instituirii taxei de salubrizare.
Lista va include datele de identificare ale persoanelor care locuiesc la adresa respectivă, precum și cantitatea de deșeuri generată în cazul persoanelor juridice.
„În cazul în care persoana nu se prezintă în termen de 10 zile de la data notificării pentru a încheia contractul, ori refuză semnarea acestuia, operatorul de salubrizare va stabili și comunica Primăriei municipale, până la ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, lista utilizatorilor identificați fără contract de prestări servicii, în vederea instituirii taxei de salubrizare.”
„Lista va conține datele de identificare ale persoanelor care locuiesc la adresa respectivă, precum și cantitatea de deșeuri generată în cazul persoanei juridice”, se arată în procedură.
Aplicarea taxei pentru cei care nu semnează contractul
În cazul în care persoanele vizate nu semnează contractul în termen de zece zile de la notificare, operatorul de salubritate va comunica Primăriei lista celor care nu au încheiat un acord, iar taxele de salubritate vor fi impuse din oficiu.
Persoanele fizice și juridice vor fi obligate să depună o declarație privind numărul de locuitori, respectiv cantitatea de deșeuri generate lunar. În caz de necomunicare, taxa va fi impusă automat pe baza datelor furnizate de operatorul de salubritate. Persoanele fizice vor plăti o taxă lunară de 74 de lei, iar agenții economici vor fi taxați cu 2.366 de lei pentru fiecare metru cub de deșeuri.
Citește și: Convorbirile telefonice sunt ascultate sau nu? Numărul care trebuie format pentru a verifica