Incendiu de proporţii în Argeş. O fabrică de cherestea a fost cuprinsă de flăcări

O fabrică de cherestea din localitatea Coşeşti, judeţul Argeş, a fost cuprinsă de flăcări puternice marţi dimineaţă, informează România TV. Incendiul a fost stins după aproximativ patru ore, şi cu ajutorul localnicilor, care au adus apă cu găleţile.
Iulian Tudor
09 iul. 2013, 06:05
Incendiu de proporţii în Argeş. O fabrică de cherestea a fost cuprinsă de flăcări

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, incendiul a izbucnit din cauza unui utilaj aflat sub tensiune electrică, iar pentru stingerea focului au intervenit patru maşini de la ISU Argeş şi una de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Domneşti, pompierii fiind ajutaţi de localnici, scrie Mediafax.

„Lângă hala de producţie de cherestea care a ars era depozitat lemn brut şi prefabricat, la care focul nu a mai ajuns, datorită intervenţiei pompierilor şi a localnicilor. După patru ore, pompierii au reuşit să stingă focul, iar două autospeciale vor mai rămâne la faţa locului pentru a preveni reizbucnirea focului. Pagubele provocate de foc la hala principală sunt estimate de către patron la circa 40.000 de euro, ele incluzând distrugerile halei, materialul lemnos ars şi utilajele afectate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, Mădălina Epure.

Speriaţi de pericolul de extindere a flăcărilor, mai ales că sursa de apă este departe de fabrică, iar societatea este situată la 50 de metri de case, localnicii au realizat un lanţ uman şi au cărat apă cu găleţile, ajutând la stingerea incendiului.

Incendiul a izbucnit marţi dimineaţă la o societate de prelucrare a lemnului din satul Leiceşti, comuna Coseşti.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, preciza că focul a cuprins hala principală a fabricii, pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi.

Citeşte şi Incendiu puternic la o fabrică de ciocolată. Pagubă de 1.5 milioane de euro

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Lidl aduce la raft de luni, 29 iulie 2024, produsele care au rupt norma printre români. Se vor vinde repejor
Capital.ro
Șoferii cu mașini pe motorină vor fi taxați în plus. Anunț oficial în România chiar azi, 28 iulie
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Litoralul românesc în anii '80, marea piață neagră a Europei de Est. Ce averi făceau bișnițarii polonezi în vacanțele la Marea Neagră
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Cum poți călători mai ieftin. Sfaturile specialiștilor și cele mai răspândite greșeli
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Interzis pentru cei care au telefoane mobile. Te arestează imediat. Se dă lege
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
Eduard Ionescu – Victorie Spectaculoasă la JO Paris 2024 după Salvarea a Șase Mingi de Meci
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!