George Simion s-a urcat deja pe „cadavrul politic” încă nerăcit al președintelui ales, așa cum îi spun fanii săi radicali. Este evident pentru orice om cu bun simț că Simion nu avea cum să strângă în 40 de ore 600 de mii de semnături pentru candidatură. Este la fel de evident că Simion a strâns semnăturile în săptămânile trecute când zicea că îl susține pe Georgescu și că nu va candida. Minciunile îl prind din urmă pe șeful AUR.
A apărut pe scenă ca o prezență bizară și doamna Gavrilă de la partidul POT. Impusă de același Georgescu drept candidat. Auriștii au fost obligați să strângă semănături la doua mâini, atât pentru Georgescu, cât și pentru Gavrilă. Este legal, dar evident că operațiunea n-are de a face cu democrația.
Simion și așa-zișii suveraniști au copiat rapid comportamentul corupt al partidelor vechi. De fapt, nimic din ceea ce se întâmplă nu mai pare a fi democrație. Trădarea este la loc de cinste, minciuna a devenit virtute, instituțiile Statului, cum sunt Curtea Constituțională sau Biroul Electoral, produc documente penibile în care justifică anularea aceleași democrații pe care chipurile o servesc.
De cealaltă parte, interimarul Ilie Bolojan face gimnastică electorală și dă interviuri doar presei progresiste, useriste, hrănită din banii rețelei Soros. Sau a rețelei Coldea, că tot aia e. Bolojan are un plan, de care s-a prins în sfârșit și premierul Ciolacu. Pentru că nu a putut el în persană să fie candidat, gruparea lui Bolojan din PNL îl va susține pe Nicușor. Bolojan se visează premier cot la cot cu un viitor președinte Nicușor Dan.
La schimb, USR va intra la guvernare. Ciolacu l-a amenințat pe Bolojan că, dacă rupe coaliția PSD, merge în Opoziție. Economic suntem în genunchi, prețurile au explodat și se anunță anul cel mai greu de după pandemie. În tot acest haos generalizat, România este nebăgată în seamă și pare a fi abandonată de marile puteri. Senzația este că suntem singuri, iar casa noastră România a luat foc.