Voiculescu: Reţeta combaterii evaziunii – sancţiuni severe, întărirea controlului

Reţeta combaterii evaziunii constă în sancţiuni severe, întărirea controlului, stimularea disciplinei fiscale, consideră preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu.
Romania TV
09 iul. 2013, 13:31
Voiculescu: Reţeta combaterii evaziunii - sancţiuni severe, întărirea controlului

„România pierde anual aproximativ 40 de miliarde euro în economia subterană (38,2 mld. conform companiei de consultanţă A T Kerney). Legea privind dublarea pedepselor pentru infracţiunile de evaziune fiscală a reprezentat un semnal foarte puternic, demonstrând că, în efortul de combatere a economiei subterane, România poate trece de la declaraţii de bune intenţii la măsuri concrete şi ferme. De altfel, în urma adoptării acestei legi, am primit personal reacţii de încurajare de la înalţi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti. Însă, aşa cum am susţinut chiar şi în expunerea de motive a legii menţionate, pentru ca România să atragă în zona fiscalizată cele 35 – 40 de miliarde de euro care se pierd anual în economia neagră, este necesară o abordare integrată, care să conţină, pe lângă sancţiuni severe, încă cel puţin două dimensiuni esenţiale: întărirea controlului şi încurajarea disciplinei fiscale”, a susţinut Dan Voiculescu, într-o postare pe blog.

Potrivit acestuia, întărirea controlului se poate obţine simplu şi eficient prin suplimentarea personalului din cadrul ANAF în urma unor transferuri dinspre sectoare bugetare care se confruntă cu excedent.

„Am făcut această propunere ultimelor trei guverne. Am primit reacţii pozitive inclusiv de la Guvernul Boc dar, până în prezent, nu s-au făcut progrese concrete în acest sens. Însă sunt obişnuit să mă lupt pentru astfel de proiecte şi, aşa cum am reuşit să adoptăm Legea privind dublarea pedepselor pentru evaziunea fiscală, am convingerea că şi capacităţile de control ale ANAF vor fi, până la urmă, suplimentate”, arată Voiculescu.

În privinţa încurajării disciplinei fiscale, preşedintele fondator al PC a precizat că s-au dezbătut de-a lungul timpului mai multe măsuri complementare, de la preluarea modelului aplicat în Grecia, unde, în anumite sectoare economice, orice produs sau serviciu furnizat fără bon fiscal este considerat gratis, până la returnarea unui anumit procent din cheltuielile pe care fiecare cetăţean le poate proba la sfârşit de an prin facturi şi bonuri fiscale.

„Astfel, armonizăm interesul legitim al statului de a stimula colectarea veniturilor la buget cu nevoia obiectivă a populaţiei de a achiziţiona produse şi servicii la preţuri cât mai mici. Aşadar, avem soluţii să reducem semnificativ economia subterană. Trebuie doar să ne decidem să aplicăm aceste soluţii şi să întărim controlul. În caz contrar, spirala îndatorării externe, declanşată de regimul Băsescu prin dublarea datoriei României în doar 3 ani, ne condamnă la statutul de eterni debitori, rătăciţi printre împrumuturi şi dobânzi, incapabili de consolidare şi dezvoltare economică reală”, a mai spus Dan Voiculescu.

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu românii care au credite la bănci. Toți trebuie să cunoască ultima decizia. Se aplică la Banca Transilvania, CEC Bank, Raiffeisen, BCR, BRD sau ING
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru este însărcinată la 48 de ani! Fiica Andei Călugăreanu a dat vestea, în premieră, pentru WOWbiz. Cum a aflat că va mai avea un copil? „Sper să pot să duc sarcina până la capăt”
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Românii care primesc bani la pensii. Se dau câte 1.000 de lei
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
George Simion a ieșit la rampă. Anunțul mult așteptat despre Călin Georgescu: Avem un plan...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Emisarul lui Trump, primit de Vladimir Putin la Kremlin! Mesajul transmis de președintele american
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii