STENOGRAME INCENDIARE Se strânge laţul, firele anchetei duc la Cristela, soţia lui Călin Georgescu. Care este legătura cu banii lui BOGPR

Omul de afaceri Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute, joi, percheziţii într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost audiat, vineri, la Parchetul General.
Filip Stan
21 mart. 2025, 18:20
STENOGRAME INCENDIARE Se strânge laţul, firele anchetei duc la Cristela, soţia lui Călin Georgescu. Care este legătura cu banii lui BOGPR
Cristela Georgescu, decalrații în fața Parchetului General, după ce Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar

Procurorii au transmis oficial că Bogdan Peșchir – BOGPR este acuzat de 265 de infracțiuni de coruperea alegătorilor. Potrivit acestora, Peșchir a oferit 879.000 de dolari sub formă de „cadouri” prin intermediul aplicației TikTok în timpul unor live-uri și 80.000 de dolari pe Revolut pentru a determina 265 de persoane să voteze pentru Călin Georgescu la alegerile din 2024.

„În contextul cauzei prezintă o importanță deosebită convorbirile purtate pe Tik Tok, în perioada 12 – 23.11.2024, cu user-name-ul, cod de utilizator 7151041929462957061, calingeorgescu (cont oficial utilizat de candidatul independent GEORGESCU CĂLIN în campania pentru alegerile prezidențiale), în care PEȘCHIR BOGDAN arată că susține și dorește să fie implicat în campania electorală, iar din discuții rezultă că interlocutorul este expert în domeniul securității cibernetice, în timp ce promovarea candidatului este rezultatul a trei ani de eforturi, fiind reluată narativa că este vorba de voluntari și totul este efectuat fără a fi plătită vreo sumă de bani, în final interlocutorul precizând că GEORGESCU CRISTELA-ELENA va utiliza contul în cauză și sugerând ca toată conversația să fie ștearsă”, se arată în document.

Procurorii mai susțin că strategia lui Peșchir pentru a determina alegătorii să îl voteze pe Georgescu a fost concepută și pusă la punct „cu mult timp înainte de perioada efectivă de desfășurare a campaniei electorale”. Această strategie ar fi vizat pomparea de sume importante de bani, prin diverse metode, către un public cât mai numeros, fiind vizați alegătorii atât din România, cât și din diaspora.

„Planul de interferare în alegerile prezidențiale din anul 2024 a presupus, inițial, creșterea notorietății numitului PEȘCHIR BOGDAN în mediul on-line, mai ales pe platforma de socializare Tik Tok (user-name bogpr), prin oferirea de gift-uri în vederea atingerii unui nivel cât mai ridicat. Acest obiectiv a fost atins prin obținerea nivelului 50 (cel mai mare din România și printre cele mai ridicate din Europa), concomitent cu atragerea de persoane în cercul relațional, ori prin donații sub formă de gift-uri ori prin apariții pe sesiuni în direct pe canalele acestora de Tik Tok, scopul fiind crearea unei dependențe ce a fost exploatată pe parcursul campaniei electorale prin implicarea acestor persoane pentru a îl susține și/sau vota pe candidatul independent GEORGESCU CĂLIN”, afirmă procurorii.

Bogdan Peşchir, propus pentru arestarea preventivă, ar fi plătit peste 800.000 de dolari în schimbul voturilor pentru Călin Georgescu

Planul promovării lui Călin Georgescu. Peșchir, despre banii băgați în campanie: „Mult, 800k. O văd ca pe o investiție”

BOGPR, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu, filmul care-l inculpă grav

Bogdan Peșchir, milionarul în criptomonede care a finanțat campania lui Călin Georgescu, a ajuns în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Acesta este acuzat de coruperea alegătorilor prin mijloace de comunicare electronică. Potrivit unor surse judiciare, Peșchir a încercat să îl contacteze în luna noiembrie 2024 pe Călin Georgescu, pe TikTok și a vorbit, cel mai probabil cu un reprezentant al acestuia, care se ocupa de contul fostului candidat, despre finanțarea campaniei electorale.

Potrivit procurorilor, Bogdan Peșchir a dat aproape 1 milion de euro sub forma cadourilor pe TikTok sau sume transferate direct prin aplicația Revolut pentru a influența alegerile prezidențiale în favoarea candidatului Călin Georgescu.

Surse judiciare au declarat pentru Antena 3 că în perioada 12 – 23.11.2024 Peșchir a purtat discuții pe TikTok cu user-name-ul calingeorgescu (cont oficial utilizat de candidatul independent Călin Georgescu în campania pentru alegerile prezidențiale).

Peșchir i-a transmis interlocutorului că susține și dorește să fie implicat în campania electorală, iar din discuții rezultă că interlocutorul (cel care răspundea pe contul lui Georgesc) este expert în domeniul securității cibernetice, în timp ce promovarea candidatului este rezultatul a trei ani de eforturi, fiind reluată narativa că este vorba de voluntari și totul este efectuat fără a fi plătită vreo sumă de bani, în final interlocutorul precizând că soția lui Georgescu, Cristela Georgescu, va utiliza contul în cauză și sugerând ca toată conversația să fie ștearsă.

Peșchir: Buna seara, vreau sa va sustin in aceasta miscare, cum va pot contacta pentru o discutie?;

Interlocutor: Am văzut ca mai e un cont cu 8 k cu numele BOGPR ce promovează un deep fake cu calin Georgescu; la noi totul e pe baza de voluntariat; tineret, voluntariat, creativitate; Este viziunea ce s-a format după 3 ani de munca intensa;

Peșchir: nu știam ce se întâmplă când a spus Anca minciuna aia gogonata;

Interlocutor: noi fiind voluntari toți cu spirit creativ și dorința de țară normala și cu investiție și bani 0 sa o vedem pe Anca ca face aiureli la TV.. Am incercat sa iau legatura cu dansa sa corecteze dar nu mi a raspuns;

Peșchir: a fost la ordin clar;

Diana Șoșoacă tună și fulgeră după perchezițiile mascaților la Makaveli: „Sistemului îi este frică de mine! Îşi asmute câinii împotriva Partidului S.O.S. România”

Interlocutor: și este prima campanie din istorie făcută pe buget 0 eu sunt expert în securitate cibernetică; ca aici o sa între cristela; șterg conversația va recomand sa faceți la fel.

În aceeași perioadă, Bogdan Peșchir a transferat aproape 18.000 de dolari către influencerul Alin Borcan, banii fiind dați în criptomonede. Peșchir a purtat mai multe discuții cu Borcan în perioada 19 octombrie – 4 decembrie 2024. Acesta i-a solicitat influencerului de pe TikTok să ascundă faptul că se cunosc și a precizat că va avea nevoie de ajutorul lui la un anumit moment.

O activitate similară (transmitere sume de bani în schimbul obținerii de voturi în campania electorală pentru alegerile prezidențiale 2024) a fost observată de procurori și în discuțiile dintre Peșchir și o altă persoană căreia i-a plătit suma de 102 mii de lei pentru a crea un web-site denumit ”votezinteligent.ro”, unde încercările de influențare în campania electorală se vor baza pe ideea că alegătorii trebuie să voteze după ce s-au informat de pe site.

Procurorii cer arestarea preventivă a milionarul Bogdan Peșchir, principalul finanţator al campaniei lui Călin Georgescu. Acesta este acuzat că de coruperea alegătorilor prin mijloace de comunicare electronică. Peșchir a dat aproape 1 milion de euro sub forma cadourilor pe TikTok sau sume transferate direct prin aplicația Revolut.

Planul promovării lui Călin Georgescu a presupus mai întâi creșterea notorietății lui Peșchir și creearea personajului BogPr care să intre în topurile din România și Europa.

Planul de interferare în alegerile prezidențiale din anul 2024 a presupus, inițial, creșterea notorietății lui Peșchir în mediul on-line, mai ales pe platforma de socializare TikTok (user-name bogpr), prin oferirea de cadouri în vederea atingerii unui nivel cât mai ridicat. Acest obiectiv a fost atins prin obținerea nivelului 50 (cel mai mare din România și printre cele mai ridicate din Europa), concomitent cu atragerea de persoane în cercul relațional, ori prin donații sub formă de gift-uri ori prin apariții pe sesiuni în direct pe canalele acestora de TikTok, scopul fiind crearea unei dependențe ce a fost exploatată pe parcursul campaniei electorale prin implicarea acestor persoane pentru a îl susține și/sau vota pe candidatul independent Călin Georgescu, susțin surse judicare pentru Antena 3 CNN.

Procurorii susțin că din analiza convorbirilor purtate de Peșchir cu diverse persoane pe aplicațiile TikTok și Whatsapp, rezultă, fără dubiu, că acesta s-a implicat în campania electorală a candidatului independent Călin Georgescu prin plata unor sume de bani, fiind identificate modalitatea oferirii de gift-uri pe alicația Tik Tok (plăți efectuate prin aplicație în timpul unor sesiuni live ale utilizatorilor prin oferirea de puncte ce pot fi apoi convertite în sume de bani), dar și plăți prin aplicația Revolut (conturi bancare deschise la Revolut Bank, prin sume de bani și prin criptomonede), din contul personal și printr-un interpus.

De asemenea, Bogdan Peșchir – BOGPR  i-a mărturisit TikTok-erului Alin Borcan cât l-a costat susținerea lui Georgescu.

Referitor la suma totală plătită de acesta pentru finanțarea campaniei electorale a candidatului independent Călin Georgescu, din convorbirile purtate cu Alin Borcan, rezultă că se situează undeva în intervalul 800.000 – 1.000.000 de euro

Borcan: Cat te-a dus?;

Peșchir: Ce; 50 ?;

Borcan: Total;

Peșchir: Mukt;

Borcan: 1m;

Peșchir: Nu vreau sa ma uit; Mai putin; Credd 800k; O vad ca pe o investitie oricum).

DailyBusiness
Românii care primesc 1.500 de euro de la stat. Cererea se depune din 30 mai, iar banii vor ajunge direct în cont!
Spynews
Insula din lume unde poți să devii cetățean cu suma de 100.000 de dolari! Nu ești obligat să locuiești acolo
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele două județe ale României care vor exploda financiar. Devin noul centru de interes al Europei, se face aeroport de 28.500 mp și vor fi investiții de sute de milioane de euro
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Răsturnare totală de situație cu două luni înainte de alegeri
Playtech.ro
Împăcarea momentului în România, nimeni nu le dădea vreo șansă să fie împreună. Mesajele subtile trimise de vedete
DailyBusiness
Lidl le oferă clienților câte 300 de lei sub formă de vouchere. Produsele care pot fi achiziționate cu acești bani
Adevarul
„Intenția lui Putin e să ajungă la Viena. Ar trebui să fim îngrijorați în România”. Strategia pe termen lung a Rusiei
wowbiz.ro
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Spynews
Împăcare bombă la Mireasa! Ramona și Stelian s-au afișat împreună, pentru prima dată după emisiune! Dovada că formează din nou un cuplu | FOTO
Spynews
Rețetă rapidă de gogoși la cuptor! Ți se topesc în gură de cât de savuroase sunt!
Evz.ro
Ți se strică mașina de spălat vase? Cele mai frecvente greșeli
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Fiica lui Marius Șumudică i-a „liniștit” pe rivalii tatălui ei, după ce a postat un clip „fierbinte”
kanald.ro
Mesajul emoționant transmis de Dan Negru în timpul meciului România-Bosnia! Ce a declarat prezentatorul Kanal D direct de pe stadion: „Pentru bosniaci, fotbalul e ultima lor grijă”
Cancan.ro
Marinela a fost dată dispărută pe 6 martie. Unde și, mai ales cum, a fost găsită la 2 săptămâni distanță
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Scena a rămas pustie. Marele actor ne-a părăsit. România îl plânge: O infinită durere a copleșit familia teatrului
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De nerecunoscut! Transformarea incredibilă a fostei jucătoare de tenis, după ce a slăbit enorm
stirilekanald.ro
O profesoară măritată de 31 de ani i-a forțat pe elevi să facă orgii cu ea și să poarte măști "Scream”. Ce a pățit
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Europa se pregătește pentru război? Un conflict deschis cu Rusia ar fi așteptat până în 2030. Ghiduri de supraviețuire, buncăre și drone
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Jocul prețurilor pe înțelesul tuturor – tentația profitului permanent