EXCLUSIV Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii: Majorările trebuie să fie sustenabile

Efortul financiar a fost foarte mare anul trecut și unele pensii au fost chiar dublate. Per total, anul trecut, cu cele două majorări, avem o creștere în medie, de 40 la sută a pensiilor, a întregii anvelope privind bugetul asigurărilor sociale de stat.
Filip Stan
22 mart. 2025, 20:12
EXCLUSIV Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii: Majorările trebuie să fie sustenabile

Într-o intervenție sâmbătă seara, Daniel Baciu a reamintit românilor că în prezent, se implementează intervenții punctuale pentru categoriile de pensionari cu venituri mici, iar un ajutor financiar de 800 de lei va fi acordat în două tranșe, în aprilie și decembrie.

„În momentul de față, după cum vedeți, avem aceste intervenții punctuale, cu privire la aceste categorii de pensionari cu venituri mici, și vorbim de acest ajutor financiar de 800 de lei, acordat în cele două tranșe, cum am mai spus, în aprilie și decembrie.”

Citește și: Pensii 2025. Ce pensie primesc femeile casnice din România. Schimbări importante anul acesta

În direct la România TV, Daniel Baciu a spus că „acolo unde există spațiu fiscal, ca bugetul să permită aceste majori, acestea s-au făcut de fiecare dată.”

„Vreau să vă spun că, în ultimii cinci ani de zile, pensiile au fost indexate succesiv – fie că vorbim la începutul anului, fie că vorbim în interiorul anului, pensionarii au beneficiat de aceste majorări.”

„Noi am avut o majorare a bugetului de pensii față de anul trecut și cred că, dacă – iar această analiză trebuie făcută cel puțin în toamnă, unde va trebui să vedem dacă contribuțiile pe care noi trebuie să le plătim, pe care angajatorii le datorează – dacă avem o mai bună colectare a contribuției de asigurări sociale, vreau să vă spun că pensiile trebuie plătite lună de lună și aceste majorări trebuie să fie sustenabile.”

De ajutorul de 800 de lei ar urma să beneficieze 2,7 milioane de pensionari

Sprijinul financiar se plătește din oficiu, în două tranșe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025 respectiv, în luna decembrie 2025, prin casele teritoriale de pensii, casele de pensii sectoriale şi se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Apărării Naţionale (MApN), Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi Serviciului Român de Informaţii (SRI).

În cazul pensionarilor care în luna martie 2025, respectiv noiembrie 2025, încasează diferenţe de drepturi băneşti, aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025, respectiv noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut de prezenta OUG – nu se iau în considerare aceste drepturi.

Sprijinul financiar nu se ia în calcul nici la stabilirea plafonului privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, nici la acordarea venitului minim de incluziune și nici la acordarea biletelor de tratament balnear, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.

Sprijinul se adresează pensionarilor români cu domiciliul în România sau în străinătate, având la bază necesitatea adecvării veniturilor pensionarilor și se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.

În prezent, aproape 2,7 milioane de pensionari români au venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei. Dintre aceștia, 86.263 locuiesc în străinătate.

Citește și: Extrem de important pentru pensionari! Ce document trebuie să depună până la 31 martie

 

DailyBusiness
Îngrijirea mușcatelor primăvară. Când le poți scoate în balcon sau în grădină
Spynews
Cristina Cioran, imagini emoționante cu bebelușul ei! Cât de mare a crescut Max | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele cinci zodii lovite de soartă până pe 1 aprilie. Mare atenție pentru Fecioare
Capital.ro
Dorin Cocoș aruncă bomba despre Elena Udrea. De ce nu a fost eliberată? Legătura cu Călin Georgescu
Playtech.ro
Ce obligaţii ai când te opresc poliţiştii de la Rutieră? Actele pe care trebuie să le arăţi
DailyBusiness
Românii care primesc 1.500 de euro de la stat. Cererea se depune din 30 mai, iar banii vor ajunge direct în cont!
Adevarul
S-a aflat ce cadou i-a trimis Putin lui Trump printr-un emisar special. „A fost absolut personal”
wowbiz.ro
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Spynews
Buna Vestire 2025. Cele mai importante tradiții și obiceiuri în ziua de 25 martie
Spynews
Din cauza substanțelor interzise, Gheboasă a rămas fără cântări. Ce meserie are acum
Evz.ro
Cursul valutar în 2025. Probleme pentru românii care își țin banii în lei
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
De nerecunoscut! Transformarea incredibilă a fostei jucătoare de tenis, după ce a slăbit enorm
kanald.ro
Un bărbat din Botoșani, în vârstă de 50 de ani, a murit carbonizat în propria locuință. Cauza probabilă a incendiului ar fi o țigară aprinsă și nesupravegheată
Cancan.ro
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit un uriaș al României. Marele maestru s-a stins. A fost o legendă a țării
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Fosta soție a fotbalistului milionar a dat de belea cu un obsedat
stirilekanald.ro
Laura si fetița ei de 8 ani, ucise. A intrat peste ele în casă și...
Cele mai populare sloturi cu jackpot din 2025
MediaFlux
Putin acuză România! Vorbe grele venite de la Kremlin pentru București
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Sucul care promite să topească grăsimea abdominală în timpul somnului: „Elixirul nocturn”