CALENDAR ORTODOX 29 MARTIE 2025. Biserica Ortodoxă prăznuiește, astăzi, 29 martie pe Sfântul Mucenic Marcu. Acesta a distrus templele păgâne și a construit biserici. A fost însă torturat pentru credința sa și ucis în chinuri groaznice. Toți cei care l-au chinuit au fost predepsiți.
Sfântul Mucenic Marcu, episcopul Aretuselor, a distrus în timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337) mai multe temple păgâne, zidind în locul lor biserici. Când la tronul împărătesc ajunge împăratul păgân Iulian Apostatul (361-363), episcopul Marcu a fost supus la multe chinuri.
Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie; Sf. Ier. Diadoh, episcopul Foticeei
Greco-catolice
Sf. ep. Marcu al Aretusei, diac. Chiril şi cei împreună cu ei
Romano-catolice
Sf. Eustasie, ep.
CALENDAR ORTODOX 29 MARTIE 2025. Sfântul Sfinţit Mucenic Marcu este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 29 martie.
Sfântul Marcu a trăit în vremea Sfântului împărat Constantin cel Mare (306-337), care, în 313, prin Edictul de la Milan, a acordat totală libertate de credinţă creştinilor. A fost episcop al cetăţii Aretusa, în Sicilia, aproape de Siracuza.
Despre pătimirea sa a scris Sfântul Grigorie de Nazianz: „Minunatului Marcu Aretusianul, cine nu ştie ce i s-a întâmplat? Şi povestirile cele despre dânsul, cine nu le pomeneşte? Acela, în împărăţia marelui Constantin, după stăpânirea cea dată atunci creştinilor, a stricat o capişte idolească şi mulţime de popor de la rătăcirea păgânească la calea cea dreaptă a mântuirii a povăţuit, nu numai prin chipul cel fără de prihană al vieţii, cât şi prin frumoasa grăire a vorbei”. (Vieţile Sfinţilor)
„Pentru aceasta a fost de demult în multă ură şi mânie la aretusienii cei iubitori de diavoli. După aceea, schimbându-se stăpânirea creştinească, iar puterea păgânească începând iarăşi a creşte şi a se înviora, în acea vreme cumplită n-a scăpat de mâinile muncitorilor. Pentru că mulţimea poporului cel iubitor de diavoli, deşi o vreme şi-a stăpânit mânia, după asemănarea focului ascuns în materie sau a unui râu oprit cu sila, însă, dobândind vreme potrivită, precum focul se aprinde şi râul iese cu pornire, astfel mânia şi răzbunarea cea neoprită a poporului a început a se întinde îndată sub împăratul Iulian Apostatul (361-363)”. (Vieţile Sfinţilor)
Credinţa creştină a fost din nou interzisă în vremea împăratului Iulian Apostatul, când s-a încercat revenirea la politeism, urmând o altă perioadă de persecuţii împotriva creştinilor.
Între cei care au suferit atunci a fost şi Sfântul Marcu. A fost torturat cu deosebită cruzime, „că din cei ce năvăleau asupra lui, fiecare aducea o deosebită muncă asupra sfântului. Şi mai ales se întărâtau de vitejia sfântului şi se mâniau de bărbăţia lui în munci, socotind-o ca o defăimare a lor”. (Vieţile Sfinţilor)
Răbdarea şi blândeţea Sfântului Marcu au înduplecat pe mulţi dintre călăii săi să creadă în Hristos.
Însuşi eparhul Aretusiei, deşi nu era creştin, îngrozit fiind însă de chinurile la care era supus Sfântul Marcu, i-a spus cu îndrăzneală împăratului: „Oare nu ne este ruşine, o, împărate, ca să fim mai pe urmă decât toţi creştinii? Că nici pe un bătrân n-am putut să-l biruim, cu toate felurile de munci chinuindu-l, şi nici a-l birui nu este lucru cinstit. Oare nu este cea mai de pe urmă ruşine ca de la dânsul să ne ducem biruiţi?”. (Vieţile Sfinţilor)
După moartea împăratului apostat, Sfântul Marcu a revenit în scaunul episcopal şi în scurtă vreme a trecut la cele veşnice.
* Sfântul Chiril diaconul a fost torturat şi ucis în vremea lui Iulian Apostatul, fiind învinuit ca în timpul împăratului Constantin cel Mare a distrus statuile zeilor din cetatea Iliopolis.
În scurta perioadă de restauraţie a păgânismului susţinută de Iulian Apostatul au fost ucişi în mari chinuri mulţi creştini, mai întâi preoţii, apoi femeile şi fecioarele care ajutau în cadrul comunităţilor creştine, iar apoi alţi mărturisitori ai lui Hristos.
Iubitorule de oameni, Împăratul veacurilor şi dătătorul bunătăţilor, Care ai stricat peretele cel din mijloc al vrajbei şi ai dat pace neamului omenesc, miluieşte, Doamne, pe cei ce ne urăsc, ne pizmuiesc şi ne ocărăsc; aşijderea şi pe cei ce ne grăiesc de rău.
Ca nu cumva vreunul din ei să pătimească ceva rău pentru noi, păcătoşii, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie. Doamne, Dumnezeul nostru, caută dintru înălţime ca un Bun asupra inimilor noastre, ce sunt lipsite de dragoste şi de unire şi sunt îmboldite de spinii urii şi ai altor păcate.
O picătură din harul Sfântului Tău Duh coborând peste Dânsele, rourează-le bogat, ca să aducă roade bune şi din dragostea cea către Tine să sporească în fapte bune şi să petreacă în dragoste şi unire.
Aşa, Doamne, înmulţind dragostea în inimile noastre, păzeşte-ne de tot răul şi de asuprirea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, de sabie, de năvălirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi şi totdeauna ne ajută să ne iubim unii pe alții şi să facem tot binele, spre a ne învrednici de bunătăţile Tale cele cereşti. Amin
Citește și Rugăciunea care îți va aduce alinare în suflet! Sfânta Marta îți îndeplinește toate dorințele
Pomenirea generală a morților în fiecare sâmbătă din Postul Paştelui se înscrie în atmosfera specifică acestei perioade de pregătire pentru întâmpinarea după cuviință a Învierii Domnului, când credincioșii se ocupă mai mult de sufletele lor. De aceea, este firesc să se gândească și la sufletele celor răposați, ajutându-i cu rugăciunea și cu milostenia.
Conform rânduielii și tradiției respectate de Biserica Ortodoxă, ziua săptămânală de pomenire a morților este sâmbăta. În această zi, la unele slujbe din cadrul celor Șapte Laude, ca și în unele cărți de cult, există cântări și rugăciuni anume alcătuite și rânduite pentru pomenirea morților.
Cât privește pomenirea morților în Postul Mare, slujbele au loc în sâmbetele acestei perioade. Conform rânduielilor tipiconale din Triod (cartea de cult specifică acestei perioade) și structurii slujbelor din aceste sâmbete, numai sâmbetele a doua, a treia și a patra sunt socotite ca zile de pomenire generală a morților, celelalte sâmbete din Postul Mare (prima, a cincea, a șasea și a șaptea) sunt consacrate pomenirii altor evenimente sau persoane sfinte din viața Bisericii.
Așa, de exemplu, în prima sâmbătă se face pomenirea Sfântului Teodor Tiron, pentru faptul că el a salvat pe creștini de la închinarea la idoli prin folosirea grâului fiert, pomenirea calendaristică a sfântului având loc în ziua de 17 februarie. Sâmbăta a cincea este consacrată cinstirii speciale a Maicii Domnului, prin slujba Deniei Acatistului Buneivestiri, iar a șasea sâmbătă face pomenire de învierea de către Mântuitorul Hristos a lui Lazăr cel mort de patru zile, înainte de Pătimiri, ca o încredințare a Învierii Sale și a celei de obște, dreptul Lazăr fiind pomenit calendaristic la 6 octombrie. Sâmbăta a șasea amintește de punerea și șederea în mormânt a Mântuitorului Hristos.
În practică, în toate sâmbetele din Postul Mare se fac pomeniri generale ale morților, cu excepția celei de a șaptea, credincioșii având obiceiul sărindarelor, adică al pomenirii morților pe perioada de 40 de zile cât durează postul, urmând ca încheierea acestor pomeniri să se facă nu sâmbăta, ci în Joia Patimilor, când în biserici săvârșim Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Până nu de mult, toate sâmbetele din Postul Mare erau trecute și în calendar ca zile de „pomenire a morților”. Din punct de vedere liturgic și tipiconal, sunt îndreptățite la această denumire numai sâmbetele a doua, a treia și a patra. Practica de parohie arată însă că pomenirea morților și în celelalte sâmbete este aproape îndătinată.
Pomenirea generală a morților în fiecare sâmbătă din Postul Mare nu este un lucru rău, deși nu este prevăzut de tipic, și ea se înscrie în atmosfera specifică acestei perioade de pregătire pentru întâmpinarea după cuviință a Învierii Domnului, când credincioșii se ocupă mai mult de sufletele lor. De aceea, este firesc să se gândească și la sufletele celor răposați, ajutându-i cu rugăciunea și cu milostenia.
De asemenea, parastasele din timpul Postului Mare se fac atât sâmbăta, cât și duminica, deoarece în aceste zile se săvârșește una dintre Liturghiile depline, fie a Sfântului Ioan Gură de Aur, fie a Sfântului Vasile cel Mare. Parastasul nu se face legat de Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, care se săvârșește în zilele săptămânii din post.
Faptul că nu toate sâmbetele din Postul Mare sunt menționate ca zile de pomenire a morților este un lucru corect, fără ca aceasta să împiedice săvârșirea slujbelor de pomenire generală a morților și în celelalte sâmbete, după cum nu poate nici obliga pe credincioși la practica de a pomeni pe morți în toate sâmbetele din Postul Mare.
(Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, vol. I, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 1996, pp. 281-283)