Cum afectează organismul trecerea la ora de vară. Psihologii avertizează: „Stări profunde de iritabilitate și anxietate. Oamenii se vor supra-alimenta”

Sâmbătă noaptea, s-au dat ceasurile înainte cu o oră, ora trei a devenit ora patru. Această schimbare poate avea urmări asupra organismului, stres, anxietate şi o senzaţie de oboseală continuă sunt doar câteva dintre efectele negative.
Alina Costache
30 mart. 2025, 08:23
Cum afectează organismul trecerea la ora de vară. Psihologii avertizează:
Cum afectează organismul trecerea la ora de vară

Ora de vară s-a schimbat, iar organismul resimte din plin această modificare. „Există acest asupra minţii şi oamenii vor simţi schimbarea din perspectiva unor stângăcii. Pot observa că uită mai uşor lucruri sau pot fi în trafic un pic mai imprudenţi şi atunci merită să fie atenţi. Efectul durează o săptămână, două„, spune Liliana Hdji, medic psiholog.

„Pacienţii au cu 43 de minute mai puţin per noapte, o durată a somnului odihnitor, şi de asemenea, cu 30 de minute mai puţin, în momentul în care ajunge în faza aceea de vise. E o reducere a timpului şi a calităţii somnului, care dă senzaţia de lipsă de odihnă„, explică Florin Mihaltan, medic somnolog, potrivit observatornews.ro.

Trecerea la ora de vară poate afecta starea de spirit

Psihologul Radu Leca atrage atenția asupra impactului real pe care trecerea la ora de vară îl poate avea asupra organismului și echilibrului nostru mental.

Schimbarea orei poate avea, în mod concret, impactul nedorit asupra psihicului, dar și al organismului nostru. Există câteva influențe de tip bioenergetic, karmic, psihologic și psihotronic, care apar odată cu acest tip de schimbare a orei„, a spus psihologul Radu Leca.

Citește și: Ora de vara 2025. Schimbarea orei afectează negativ economia, siguranţa rutieră şi sănătatea

Printre efecte se numără perturbarea ritmului circadian, fluctuațiile de energie, iritabilitatea, anxietatea, modificările metabolice și chiar dificultăți de concentrare.

  • Ritmul circadian este perturbat. Modificarea orei afectează ceasul biologic intern, perturbând ciclurile de somn și trezire. Subiectul nu mai asimilează în mod concret somnul de tip alfa.
  • Niveluri de energie fluctuante. Schimbarea orei produce variații concrete ale nivelului de energie psiho-emoțională, afectând performanța totală, zilnică.
  • Modificări ale stării de spirit. Oamenii experimentează stări profunde de iritabilitate și/sau anxietate din cauza încercărilor repetate de adaptare la noul fus orar.
  • Metabolismul poate fi temporar perturbat, afectând în mod direct digestia, dar și senzația de foame. Oamenii se vor supra-alimenta. Zahărul fiind pe locul I pe parte de consum.
  • Timp de reacție modificat. Adaptarea la un nou tip de program al somnului, încetinește temporar timpul de reacție, influențând totalitatea performanțelor în activități zilnice.Concentrarea și atenția sunt total diminuate
  • Mergem pe ideea că toată energia folosită înainte de schimbarea fusului orar pe concentrare va fi puternic afectată. Capacitatea de vigilență și concentrare vor fi mult diminuate„, a mai explicat Radu Leca, pentru dcnews.ro.

În ultimii ani, au existat inițiative pentru eliminarea schimbării sezoniere a orei, însă România continuă această practică. Comisia Europeană a propus desfiinţarea orei de vară încă de acum 4 ani, dar ţările membre n-au reuşit să se pună de acord până în prezent. Astfel, încă din 2001, toate ţările din UE schimbă ora în ultima duminică de lunii martie.

România va trece la ora de iarnă în ultima duminică a lunii octombrie.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Alimentul care e bogat în antioxidanți și te ajută să ai o memorie puternică. Îl găsești în orice magazin, este ieftin și costă doar 5 lei
Capital.ro
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Se închide cea mai veche fabrică din România. A fost construită pe vremea domnitorilor fanarioți
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Bilete de tratament balnear pentru pensionari. Casa Națională de Pensii anunță lista stațiunilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București