Fragmentul labelor din faţă ale sfinxului a fost găsit la Hazor, un sit UNESCO aflat la nord de Marea Galileii. Între labe se află o inscripţie hieroglifică ce conţine numele regelui Menkaure, cunoscut şi drept Mikerinos, care a condus Egiptul în perioada Regatului Vechi, în urmă cu peste 4.000 de ani şi a construit una dintre marile piramide de pe platoul de la Giza, informează Agerpres.
Oamenii de ştiinţă nu cred că Egiptul ar fi avut vreo legătură cu această zonă din Israel în perioada domniei lui Menkaure. Ei consideră că este mai probabil ca acest sfinx ar fi ajuns în regiunea în care a fost găsit mult mai târziu, cândva în mileniul 2 î.d.Hr.
Inscripţia include şi fraza „Iubit de graţia divină … care i-a dat viaţă eternă”.
Amnon Ben-Tor, unul dintre arheologii de la Hebrew University care conduc săpăturile pe situl de la Hazor, crede că acest sfinx ar proveni din străvechiul loc în care era venerat Soarele, Heliopolis, loc distrus aproape în întregime în prezent, după extinderea oraşului Cairo.
Sfinxul jumătate leu, jumătate om era o creatură mitică reprezentată în artă atât în vechiul Orient Apropiat cât şi în India şi Grecia. Ben-Tor şi colegii săi susţin că acest artefact descoperit la Hazor este primul sfinx asociat cu regele Menkaure. De asemenea, este singurul sfinx regal egiptean descoperit în Israel.
Fragmentul din statuie a fost descoperit la intrarea în palatul oraşului, într-un strat arheologic care datează din perioada misterioasei distrugeri a Hazorului din timpul ocupaţiei canaanite din secolul XIII î.d.Hr..
Cercetătorii sunt de părere că acest sfinx ar fi fost adus în Israel între secolele XVII şi XVI î.d.Hr. , când o parte din Egipt era controlată de poporul hiksos, o populaţie despre care se crede că provine din nordul Canaanului. O alternativă ar putea fi reprezentată de aducerea statuii la Hazor drept cadou din partea unui rege egiptean în perioada secolelor XV – XIII î.d.Hr., perioadă în care Egiptul controla o mare parte din Canaan printr-un sistem de regate vasale. În acea perioadă Hazor a fost cel mai important oraş din sudul Levantului, acoperind aproximativ 80 de hectare şi având o populaţie estimată la 20.000 de locuitori.
Oraşul Hazor a fost localizat strategic la intersecţia dintre cultura egipteană şi cea babiloniană. Iniţial un oraş canaanit, a fost fortificat încă de la începutul mileniului 2 î.d.Hr., a fost cucerit de israeliţi, reconstruit de regele Solomon şi în cele din urmă distrus de asirieni în anul 732 î.d.Hr.