Un mormânt paleolitic, vechi de 12.000 de ani, descoperit în premieră în Franţa

Un mormânt paleolitic, vechi de 12.000 de ani, a fost descoperit în premieră în Franţa, în localitatea Cuges-les-Pins din apropiere de Marsilia, generând entuziasmul arheologilor francezi, care consideră că această descoperire este una excepţională.
Cristina Dinu
10 iul. 2013, 18:48
Un mormânt paleolitic, vechi de 12.000 de ani, descoperit în premieră în Franţa

Am ales să prezentăm descoperirea în timp ce ea se află în stadiul de şantier (arheologic), întrucât evenimentul este unul excepţional„, a declarat Vincent Mourre, un arheolog specializat în preistorie. După părerea sa, până acum erau cunoscute doar aproximativ 30 de morminte de acest tip, toate situate în peşteri sau în adăposturi din Peninsula Italică, scrie Mediafax.

Este primul mormânt paleolitic în aer liber„, a adăugat el. Acest arheolog a descoperit, în septembrie 2011, în ultimele zile ale lucrărilor de prospectare efectuate de Institutul Naţional de Cercetări Arheologice Preventive (INRAP), pe un sit de 1,8 hectare pe care trebuia construit un centru comercial, un fragment de craniu.

„Am datat mormântul în raport cu faciesul cultural (tipul de silex şlefuit, n.r.) care era cunoscut în Italia şi în sud-estul Franţei. E un mormânt din Epigravettien” (perioadă din paleoliticul superior, n.r.), a precizat cercetătorul francez.

În mormânt, scheletul, din care poate fi văzut craniul cu cele două rânduri de dinţi perfect conservaţi, este pe cale de a fi dezgropat cu minuţiozitate, cu ajutorul unor perii, pense şi al altor instrumente.

După ce vor fi extrase, rămăşiţele umane şi obiectele din mormânt vor fi analizate de specialişti în laborator timp de mai multe luni, pentru a realiza mai ales datarea mormântului cu carbon 14 şi pentru a determina compoziţia urmelor de ocru găsite pe anumite obiecte.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Cum poți păstra boabele de cafea proaspete timp de 12 luni. Trucul pe care trebuie să-l știe iubitorii de cafea
Capital.ro
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să fie și otrăvit”
Capital.ro
Decizie pentru cei care locuiesc în case sau blocuri vechi. Statul va plăti banii
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Remus Pricopie îl acuză pe Mircea Geoană de folosirea însemnelor NATO în campania electorală
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR TOTAL după DEMISIA LUI BIDEN
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!