Nadir trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Artistul este în doliu după ce tatăl său s-a stins din viață, lăsând un gol imens în inima sa și a familiei sale.
Cântărețul a fost cel care a anunțat cu durere în suflet că părintele său a decedat: „Azi am rămas fără tovarășul meu cel mai bun. Mulțumesc pentru tot și sper că te-ai liniștit. Mulțumesc”, a fost mesajul scris de Nadir în descrierea unei fotografii în care apare alături de tatăl său.
Tatăl lui Nadir apărea des în compania fiului său. Cei doi au cântat pentru prima dată împreună, pe scenă, într-o ediție din 2015 a emisiunii „Te cunosc de undeva”. Cei doi s-au transformat atunci în Khaled și Amr Diav și au interpretat piesa „Habibi Ya Nour El Ain”.
Mama lui Nadir a murit când artistul avea doar 14 ani. În urmă cu ceva vreme, tatăl artistului a vorbit despre povestea de iubire cu cea care l-a adus pe lume pe cântăreț.
„Într-o zi m-am urcat în tramvai. Era iarnă. Am văzut o fată frumoasă… Am salutat-o şi am vrut să cobor lângă Regie. Am văzut-o că merge în continuare. Am zis ‘hai s-o conduc’. Apoi s-a făcut legătura şi uşor uşor am cucerit-o. A fost foarte greu s-o cer în căsătorie, din partea tatălui ei. Un verişor de-al soţiei mele nu vrea să mă vadă deloc. E ofiţer”, a mărturisit tatăl lui Nadir Tamuz.