William Browder, patronul fondului de investiţii occidental Hermitage Capital, a fost declarat vinovat, în lipsă, pentru „evaziune fiscală la mare scară în grup organizat”, de către Tribunalul Tverskoi din Moscova, care anterior l-a declarat vinovat pe Magniţki pentru aceleaşi fapte, în pofida faptului că este decedat.
Browder şi Magniţki au fost reprezentaţi la audieri de către avocaţi din oficiu.
Avocatul lui Browder, Kirill Goncearov, a anunţat la încheierea procesului început în ianuarie că va face recurs la această sentinţă.
După decesul lui Serghei Magniţki, William Browder a făcut campanie în vederea aplicării unor sancţiuni internaţionale pentru persoanele implicate în moartea juristului, care nu au fost vizate de justiţia rusă.
Acest caz s-a aflat la originea unor tensiuni puternice între Moscova şi Washington.
Procesele postmortem sunt posibile în Rusia după o decizie, în iulie 2011, a Curţii Constituţionale, care a apreciat că o persoană decedată poate fi judecată în cazul în care familia face o cerere pentru reabilitarea acesteia.
Dar, în cazul Magniţki, nici soţia văduvă, nici mama juristului nu au făcut o asemenea cerere, ci, dimpotrivă, au protestat faţă de redeschiderea anchetei, în august 2011, de către Parchet.
Serghei Magniţki, jurist rus devenit simbol al luptei împotriva corupţiei, oferea consiliere pentru Hermitage Capital. El a fost arestat în 2008 după ce a denunţat o vastă escrocherie financiară în valoare de 5,4 miliarde de ruble (130 milioane de euro) pusă la cale, potrivit lui, de către oficiali ai poliţiei şi Fiscului în detrimentul statului rus şi Hermitage Capital prin intermediul unor rambursări de taxe.
Inculpat pentru fraudă fiscală de către oficialii pe care chiar el i-a denunţat, conform Hermitage, Magniţki a murit într-o închisoare din Moscova, în 2009, la vârsta de 37 de ani, la capătul a 11 luni de detenţie provizorie.
Browder, care nu s-a mai întors în Rusia de la începutul scandalului, a declarat miercuri pentru AFP că se aşteaptă să fie condamnat şi l-a criticat pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru cauţionarea unor asemenea scheme de corupţie.