Câți bani câștigă un cuplu de români la cules de sparanghel. În fiecare an, mii de români își lasă famiile și pleacă în Germania, pentru a lucra ca sezonier în agricultuă.
Ioan și Luminița muncesc de 16 ani pe câmpurile din Germania. De patru ani, ei lucrează împreună la moșia Augustenhof. Deși câștigă destul de bine, cei doi nici nu se gândesc să rămână acolo, ci abia așteaptă să se întoarcă acasă, acolo unde îi așteaptă cei doi copii. Cu banii câștigați, cei doi români își construiesc casa, investesc în educația celor mici și trăiesc decent tot restul anului, scrie StiriDiaspora.ro.
Luminița lucrează în hambar, la sortarea și verificarea calității sparanghelului, iar Ioan culege sparanghelul de pe câmp. Sezonul de recoltare durează până pe 24 iunie, adică aproximativ două luni și jumătate. Pe lângă salariu, românii primesc cazare și transport.
Statul german garantează muncitorilor sezonieri un salariu brut minim de 2.161 euro pe lună. Comparativ cu salariul minim brut din România, adică aproximativ 814 euro (circa 4.070 lei), suma pe care o primesc în Germania este uriașă.
Potrivit calculelor făcute de StiriDiaspora.ro, Ioan și Luminița câștigă în două luni și jumătate aproximativ 10.805 euro brut.
După plata contribuțiilor sociale și a impozitului, venitul net poate varia între 70% și 80% din suma brută, în funcție de clasa de impozitare și de eventualele deduceri.
Cuplurile căsătorite și părinții care lucrează sezonier pot beneficia de scutiri sau returnări parțiale de taxe, ceea ce face ca o mare parte din acești bani să rămână efectiv în buzunarul lor.
Deși câștigă bani frumoși în Germania, cei doi români nu iau în calcul să se mute din România. Acasă îi așteaptă doi copii, de 9 și 16 ani, aflați temporar în grija surorii Luminiței.
„Nu, nu. Nu rămânem aici, ne așteaptă copiii acasă”, spune Ioan, potrivit sursei citate.
Datele Oficiului Federal de Statistică din Germania arată că între martie 2022 și februarie 2023, aproape 243.000 de muncitori sezonieri au lucrat în agricultură în Germania, reprezentând 28% din totalul angajaților din sector.
În urmă 10 ani, această proporție era chiar mai mare – 31%.