Auchan spulberă concurența. Celebrul lanț de supermarketuri a fost inclus pe lista „50 SDG Leaders” publicată pe platforma CNBC.com. Această listă reunește companii din întreaga lume care contribuie activ la un viitor mai sustenabil și mai ecologic.
Retailerul francez este singurul retailer din Europa de Est care figurează pe lista „50 SDG Leaders” . Printre inovațiile implementate de Auchan se numără sistemul „Zero Risipă”, care utilizează inteligența artificială pentru a reduce risipa alimentară.
Acest sistem permite vânzarea produselor care se apropie de termenul de expirare la prețuri reduse, contribuind astfel la reducerea poluării. În ultimii patru ani și jumătate, acest program a salvat peste 22 de milioane de produse și a redus emisiile de carbon cu mai mult de 2.500 de tone.
Cunoscutul retailer francez a fost printre primii care au instalat automate pentru colectarea ambalajelor, cu mult înainte ca această măsură să devină obligatorie prin lege. În doar șapte luni, au fost colectate peste 32 de milioane de ambalaje.
În paralel, compania a lansat aplicația Packtool, care a permis eliminarea anuală a peste 5 tone de plastic provenind doar din sticlele de apă de marcă proprie, scrie news18.ro.
Referitor la eficiența energetică, Auchan a investit peste 11 milioane de euro în tehnologii ecologice, precum panouri solare, iluminat LED și sisteme de răcire mai eficiente. Compania își propune ca, până în 2030, toate magazinele sale să funcționeze exclusiv cu energie regenerabilă.
Retailerul francez s-a concentrat și pe crearea unor condiții mai accesibile pentru persoanele cu dizabilități în magazinele sale. Compania susține, de asemenea, familiile vulnerabile prin reduceri la produsele esențiale și promovează consumul de produse locale, contribuind astfel la sprijinirea economiilor locale.