Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că oricine va putea urmări concertul de Revelion organizat de municipalitate în noaptea dintre ani, dacă va accesa site-ul www.cetateabistrita.ro, una din camerele de luat vederi din centrul oraşului fiind montată în apropierea scenei pe care vor concerta trupa HI-Q şi alte formaţii invitate la acest eveniment.
„Una dintre camere este orientată spre locul în care vom amplasa scena, aşa încât primul eveniment care va putea fi văzut live pe internet este concertul din noaptea de Revelion. Din păcate, doar văzut fiindcă aceste camere nu pot capta sunete ca să se şi audă ce se întâmplă acolo”, a spus Creţu.
El a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă în care a anunţat că municipalitatea a încheiat proiectul de promovare turistică a oraşului, derulat cu aproximativ un milion de lei, majoritatea bani europeni, proiect prin care au fost montate şi camere de luat vederi pe pietonal care transmit live, pe internet, imagini din centru.
Proiectul a fost finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5 – „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.3 – „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică” cu 780.000 de lei finanţare nerabursabilă, restul banilor fiind alocaţi de la bugetul local.
În noaptea dintre ani, Primăria municipiului Bistriţa organizează pe pietonalul Liviu Rebreanu un concert de Revelion şi un foc de artificii. Cei care vor alege să petreacă în centrul istoric la cumpăna dintre ani vor ciocni şi câte un pahar de şampanie oferit de municipalitate.
Show-ul va începe la ora 23.00 şi va fi susţinut de Hi-Q şi Moving Heads & Lorena.
Anul trecut, sute de bistriţeni au participat la Revelionul stradal organizat de Primărie, unde au cântat solista Anya şi trupa Vunk.