În ce zile din Săptămâna Mare se vopsesc, de fapt, ouăle de Paște. Care este semnificația culorilor folosite la vopsit

Tradiția vopsirii ouălor de Paște are rădăcini adânci atât în cultura creștină, cât și în cele păgâne. În fiecare casă, în Săptămâna Mare, gospodinele se îndeletnicesc cu pregătirea mâncărurilor de Paște, vopsirea ouălor fiind una dintre activitățile care stau la loc de cinste.
Irina Dumitrescu
15 apr. 2025, 14:34
În ce zile din Săptămâna Mare se vopsesc, de fapt, ouăle de Paște. Care este semnificația culorilor folosite la vopsit

Dacă, în zilele noastre, în condițiile unei vieți trăite pe repede-înainte, multor românce nu le mai ajunge timpul să gătească ciorbe, fripturi, drob, cozonaci sau pască și aleg să le cumpere, vopsirea ouălor a rămas, totuși, o activitate desfășurată cu mare plăcere în fiecare casă. Iar dacă sunt implicați și copiii în vopsirea și decorarea ouălor, atunci activitatea devine una cu adevărat relaxantă.

În ce zile din Săptămâna Mare se vopsesc, de fapt, ouăle de Paște

Majoritatea gospodinelor îi rezervă activității de vopsire a ouălor ziua de joi. Aceasta este ziua în care Iisus, la Cina cea de Taină, le-a oferit ucenicilor Sfânta Împărtășanie pentru întâia dată. Se presupune că ouăle care sunt colorate în această zi nu se strică ușor, ba chiar pot fi păstrate până la Înălțare.

Citeste si Guvernul a introdus „coşul de Paşte”: 50 de articole la preţuri mai mici din cauza scumpirilor

Totodată, conform tradiției, au o energie aparte și se transformă în talismane ce protejează și aduc noroc asupra gospodăriei în care se află. Pe de altă parte, gospodinele care lucrează cât e ziua de lungă și nu au timp prea mult să se ocupe de activitățile casnice, aleg să vopsească ouăle în Sâmbăta Mare.

Sâmbăta Mare este, potrivit tradiției, ziua în care se finalizează ultimele pregătiri pentru sărbătoarea Învierii: se coc cozonacii, se bagă la cuptor friptura, se vopsesc ouăle în cazul celor care nu au reușit în Joia Mare, iar masa de sărbătoare începe să prindă contur.

Citeste si Cum să-ți iasă carnea de miel fragedă și suculentă de Paște. Un ingredient banal folosit de greci îi schimbă total gustul

Care este semnificația culorilor folosite la vopsitul ouălor

O legendă spune că, atunci când Maica Domnului a mers la crucea lui Iisus pentru a-L plânge, a așezat un coș cu ouă la baza acesteia. Picăturile de sânge ale Mântuitorului au căzut peste ouă, înroșindu-le. Astfel, ouăle roșii au devenit simbolul sacrificiului și al Învierii lui Hristos, scrie traditii-supersitii.ro

Totuși, puține sunt gospodinele care vopsesc ouăle doar roșu. Majoritatea preferă să folosească și alte culori. Fiecare culoare are o semnificație aparte:

  • Roșu – simbolizează sângele lui Hristos și sacrificiul
  • Galben – reprezintă lumina, prosperitatea și belșugul
  • Verde – este asociat cu speranța, natura și renașterea
  • Albastru – semnifică cerul, liniștea și credința
  • Negru – reprezintă eternitatea și profunzimea credinței

 

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șocant! Aaron Boupendza a murit! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China
Capital.ro
Doliu în fotbal. Un celebru jucător s-a stins mult prea devreme. Vestea, un șoc pentru toți cei care îl cunoșteau
Playtech.ro
Fotbalist de la Rapid, mort după ce a căzut de la etaj! Ar fi fost împins, este doliu în fotbal
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Vară timpurie, cu temperaturi care testează limitele umane: Valuri de caniculă
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul celor doi medici rezidenți din Iași care au murit la câteva zile distanță. Rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Friptura de miel la cuptor cu vin si usturoi verde. Reteta traditionala pentru masa de Paste
MediaFlux
Curtea de Apel, decizie în scandalul dintre Elena Lasconi și USR! Instanța anunță dacă partidul îl poate susține pe Nicușor Dan
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți