Un elev de numai 9 ani, de clasa a II-a, a spart cu pumnii geamul de la ușa clasei și ar fi avut un comportament agresiv față de profesorul său, într-o școală din Târgu Mureș. Poliția municipiului Târgu Mureș a intervenit în urma acestui incident produs în timpul unei ore de curs.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș, incidentul a fost semnalat la ora 11:05 de către reprezentanții unității de învățământ. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că elevul s-a rănit, în urma spargerii geamului, și a manifestat un comportament violent, fără ca alți colegi să fie agresați fizic sau să sufere leziuni.
Minorul a primit îngrijiri medicale la cabinetul școlii, iar un echipaj de urgență a fost solicitat prin apel la 112.
Tăietura suferită nu a fost gravă, însă conducerea școlii a decis alertarea autorităților pentru a preveni orice pericol și pentru a gestiona corespunzător situația.
„A fost o situaţie conflictuală în care un elev de clasa a II-a a avut o răbufnire, dar, trebuie subliniat, nu s-a întâmplat nimic grav, iar copilul nu a agresat colegii. În timpul incidentului, el a dat cu pumnul în geamul de la uşa de clasă şi acesta s-a spart. Din nefericire, a suferit o tăietură de la cioburile sticlă. Imediat, am chemat poliţia, iar elevul a fost dus la cabinetul medical pentru a primi îngrijiri. Tăietura nu a fost gravă, dar am considerat că este important să implicăm autorităţile pentru a asigura siguranţa tuturor.”, a declarat directoarea școlii, Maria Gliga.
„Am contactat şi părinţii, iar mama elevului a fost informată şi a venit la şcoală. Este important să menţionez că toată lumea este în siguranţă, iar toate autorităţile au fost alertate, inclusiv apelul la 112. Ne asigurăm că situaţia este gestionată corespunzător”, a informat Maria Gliga, citată de Agerpres.
Incidentul a avut loc marți, 15 aprilie, în jurul orei 11:05.
Citește și: Metoda „avocaţii”, noua escrocherie care face ravagii pe WhatsApp