Cel puţin 12 persoane au fost rănite, într-o explozie care a zguduit o clădire din New York, potrivit România TV.
Întreaga stradă din cartierul Manhattan a fost închisă în urma deflagraţiei, în timp ce pompierii au intervenit pentru a-i scoate pe oamenii prinşi în clădire.
Traficul din zonă a fost restricţionat, în timp ce pompierii au lucrat ore în şir pentru a curăţa zona. Autorităţile au descoperit deja şi motivul exploziei: un bărbat a lăsat mai multe spray-uri pentru gândaci, cel mai probabil lângă aragaz. Mai mult, pompierii susţin că bilanţul putea să fie unul mult mai dramatic.