EXCLUSIV Papa Francisc, un lider religios neconvenţional, care a redefinit imaginea papalităţii în sec. XXI. PS Mihai, episcop greco-catolic de Bucureşti: „Papa a insistat asupra riscului de a rămâne blocați într-o zonă gri de conformism faţă de nişte reguli”

O activitate care, nu de puţine ori, a stârnit nenumărate controverse printre tradiţionalişti. Papa Francisc, primul pontif din America Latină, a marcat istoria Vaticanului prin reforme radicale și abordări neconvenționale.

Abordarea deschisă a Suveranului Pontif vizavi de subiecte considerate tabu până nu demult, precum fenomenul migraţiei, climă, feminism, identitate de gen, avort, drepturi LGBT+ sau folosirea aplicaţiilor de dating a stârnit, deseori, indignare în rândul unor clerici şi teologi catolici conservatori.

Însă chiar dacă politicile sale mult prea liberale nu au fost privite cu ochi buni, liderul Bisericii Catolice a insistat pe faptul că sunt situaţii care impun ca preoții să acţioneze şi din „caritate pastorală”, nu doar în calitate de „judecători care doar neagă, resping și exclud”.

Alte articole

Guvernul a decretat zi de doliu național în România, în sâmbăta în care va fi înmormântat Papa Francisc

Papa Francisc va fi înmormântat sâmbătă, de la ora 10.00, înainte de conclavul pentru alegerea noului Suveran Pontif

Personalitate directă, umilă şi sinceră, Papa Francisc a fost considerat „un Papă al schimbării”, având o mare deschidere faţă de problemele cu care se confruntă societatea zilelor noastre.

„A încercat să readucă în atenție conștiința fraternității umane”

Cu certitudine una dintre cele mai influente personalități ale secolului XXI, Papa Francisc lasă în urmă o moştenire spirituală incontestabilă, dar marcată de dorința de a construi o Biserică mai deschisă și mai atentă la nevoile reale ale omenirii.

„În primul rând, vorbim despre o zestre de simplitate și de apropiere față de oameni fără urmă de îndoială. Biserica e obișnuită să ritualizeze cu ușurință aspectele vieții. Ne-am obișnuit să vedem tot felul de strategii, planificare și scheme protocolare. Papa Francisc a fost purtătorul unui spirit de păstor așa cum îl arată preoții față de credincioșii care frecventează biserica din cartier.

Acum 12 ani, Papa aducea, însă, cu sine bagajul realității Americii de Sud, unde există destule discrepanțe în societate, dar și spiritul evanghelic pare mai la îndemână în universul marcat profund de sărăcie și dezechilibru social.

Acum că Papa Francisc a plecat la Domnul, dincolo de sentimentul memoriei sau de evocări teziste (în spirit moralizator) – fără înțelepciunea pe care Hristos a înscris-o în cuvântul Evangheliei –, riscăm să ne limităm la emoții, solemnități și să cădem în retorică.

În două cuvinte: în cei 12 ani de pontificat, Papa Francisc a încercat să readucă în atenția omului credincios prospețimea Evangheliei și conștiința fraternității umane, care face parte din chemarea de bază a omului din perspectiva credinței”, afirmă Preasfinţitul Mihai Frăţilă, episcop greco-catolic de Bucureşti.

Papa Francisc, o viaţă sub semnul simplităţii

Papa Francisc şi-a clădit autoritatea pe simplitate și a promovat valori precum solidaritatea, modestia și grija față de cei marginalizați, remarcă publicaţia The Spectator

Şi-a definit stilul încă din primele clipe ale pontificatului. Când a apărut pentru prima dată pe balconul Bazilicii San Pietro, a refuzat să poarte capa roșie tradițională, optând pentru o ținută papală simplă, albă. A salutat mulțimea cu un simplu „buona sera”. A doua zi, a fost fotografiat achitându-și nota de plată la hotel.

A refuzat să locuiască în luxosul Palat Apostolic, alegând, în schimb, Casa „Santa Marta”, un gest interpretat ca semn al modestiei, dar care a avut și motivații personale. „Din motive psihiatrice”, avea să glumească ulterior Papa, glumă prin care voia să transmită, de fapt, că, pentru sănătatea lui mintală și emoțională, avea nevoie de un mediu mai deschis și mai puțin izolat decât Palatul Apostolic. Cu alte cuvinte, să fie înconjurat de oameni.

Citeste si Papa Francisc a murit. Cum a ajuns fiul unor imigranţi italieni un „papă al poporului”. Povestea fabuloasă a lui Jorge Mario Bergoglio

Şi dacă întreaga viaţă i-a stat sub semnul simplităţii, tot într-un cadru simplu şi-a dorit să-şi doarmă şi somnul de veci. În vara anului 2022, când boala începea să dea primele semne de acutizare, Papa şi-a exprimat pentru prima dată dorinţa referitoare la detaliile înmormântării.

În acest „testament spiritual” nu face referire la nimic altceva decât la momentul trecerii dincolo – „Simţind că se apropie apusul vieţii mele pământeşti şi cu vie speranţă în Viaţa Veşnică, doresc să-mi exprim voinţa testamentară doar în ceea ce priveşte locul înmormântării mele”, scria Papa în debutul documentului.

„Nu este vorba neapărat despre un testament propriu-zis. Scrisoarea care a fost publicată exprimă detalii despre cum dorea să fie înmormântat. Amintește – e o declarație de conștiință – și de ultima perioadă a vieții și de povara suferinței. Ca orice bun creştin, Papa dădea importanţă realității crucii în propria sa viaţă. Referinţa la încercare și durere îi dă acel simţământ de participare la patima Domnului, invitându-l să o asume în propria viață, făcând oferta de sine în favoarea Bisericii şi a sufletelor.

Așteptarea omului credincios, după modelul pe care Isus îl oferă omului, este de a trăi – la bine şi la rău – în prezența lui Dumnezeu, cu răbdare, cu speranță, cu dragoste.

Există și celălalt aspect, mai ales că vorbeam de ceremonial, de realitățile care riscă, până la un punct, să ne consume zadarnic viața. Papa nu s-a sfiit niciodată să atingă inclusiv realitatea fragilității personale, fiindcă temerile în faţa morții, suferinței, bolii sunt un accent al umanităţii noastre rănite. O fire rănită, dar pe care Hristos o transfigurează prin exemplul pe care ni-l oferă.

Toate aceste fragilități de care Papa a vorbit pe parcursul celor 12 ani de pontificat ne arată nu doar sensibilitatea lui de păstor atent la nevoile credincioşilor, dar mai ales adevărul că nu poţi să predici ceea ce tu, la rândul tău, nu trăieşti din punct de vedere sufletesc în mod profund.

Din acest punct de vedere, miza pontificatului său e realizată. S-a simțit mai curând un frate mai mare dator să ne susțină prin experiența sa, care pune între ele și noi prezența fidelității personale faţă de Hristos. Acest lucru l-a remarcat, de pildă, chiar și lumea care nu crede”, spune PS Mihai Frăţilă.

Reforme majore în Biserica Catolică în timpul pontificatului Papei Francisc

Suveranul Pontif a fost, cu siguranţă, un reformator al Bisericii Catolice: a impus reforme majore în ceea ce priveşte finanţele Vaticanului, sistemul devenind mai transparent; în 2013, a constituit un grup de opt cardinali care să-l sfătuiască privitor la guvernarea Bisericii şi care să evalueze reformele.

În 2021, Papa a lansat poate cea mai ambițioasă încercare de reformă a Bisericii Catolice din ultimele şase decenii – un proces de doi ani în care fiecare parohie catolică din întreaga lume a fost consultată cu privire la direcția viitoare a Bisericii.

În 2023, avea să aibă loc o premieră istorică: pentru prima dată, femeilor li se permitea să voteze la o întâlnire a episcopilor catolici din întreaga lume, până atunci acestea având voie să participe doar în calitate de observatori.

„Fiecare persoană aduce cu sine un anumit spirit, fiecare dintre noi e dăruit de Dumnezeu cu talanți, cu o anumită sensibilitate. Spunem în popor că ‘Omul sfinţeşte locul’ și ne lăsăm amprenta în mod evident pe realitățile pe care viaţa ni le așterne înainte, dar și pe felul în care suntem obișnuiți să le trăim.

Papa a lăsat la vedere o bucurie formidabilă legată de chemarea credinței sale personale. Învățase, de-a lungul vieții sale, faptul că nu există alte garanții pentru a câștiga sufletele în favoarea lui Isus în afară de puterea lui Dumnezeu, în afară de har. Iar lucrarea şi devotamentul față de Pronia cerească sunt daruri care trebuie cerute, nefiind rezultatul abilităților omenești sau al privilegiilor lumești!

Îmi aduc aminte de prima sa predică în calitate de papă. A vorbit, a doua zi după alegere, la Liturghia din Capela Sixtină și a spus: ‘Nu putem să fim credincioși, dacă nu ne lăsăm transfigurați prin prezenţa Crucii lui Hristos în propria viață. Altfel, uitând de acest adevăr, ne vom ocupa de strategii, de sisteme, dar Biserica nu este unul din multele ONG-uri care se ocupă de lucruri caritabile, ci o adunare a oamenilor care cred cu convingere că Isus răscumpără lumea prin taina Crucii Sale și împărtășirea harurilor ei’.

Altfel spus, Papa insista în a remarca riscul de a rămâne blocați într-o zonă gri de conformism faţă de nişte reguli. Or, Biserica e invitată, prin participarea credincioșilor la viaţa comună a Bisericii, să afle acea stare sufletească de care Hristos Însuşi dă dovadă în întâlnirile cu ceilalţi, lucruri ilustrate clar în Evanghelii”, explică Preasfinţitul Mihai.

Citeste si Papa Francisc, ULTIMUL MESAJ trimis omenirii înainte de trecerea la cele veşnice

„Sărbătoarea comună să nu mai fie o excepție, ci să devină o normalitate”

Una dintre marile dorinţe ale Papei Francisc a fost aceea ca credincioşii catolici şi cei ortodocşi să sărbătorească Învierea Domnului la aceeaşi dată.

„Sărbătoarea comună să nu mai fie o excepție, ci să devină o normalitate”, spunea Papa, în toamna anului trecut, încurajând perseverența în căutarea unei soluții pentru stabilirea unei date comune de sărbătorire a Învierii Mântuitorului.

A reînnoit acest apel în luna ianuarie şi a surprins pe toată lumea în momentul în care şi-a afirmat disponibilitatea de a ceda şi de a accepta ca dată comună data la care este sărbătorit Paştele ortodox – „Biserica Catolică este dispusă să accepte data dorită de toți, o dată a unității”.

Invocând faptul că, în 2025, Învierea Domnului urma să fie sărbătorită şi de catolici, şi de ortodocşi, la aceeaşi dată, Papa a afirmat: „Îmi reînnoiesc apelul ca această coincidenţă să servească drept aducere aminte tuturor creştinilor să facă un pas decisiv spre unitate şi asta în jurul unei date comune pentru Paşte”.

„Cred că faptul că Papa ne-a şi părăsit în aceste zile pascale, în care am avut şansa să fim împreună răsăriteni şi apuseni, e un eveniment important.

E o practică, până la urmă, de calendar. Fie că e vorba despre o sărbătoare mobilă, care se calculează în funcție de ciclul lunii, sau de o sărbătoare fixă – lucrurile astea nu au implicații, până la urmă, în substratul interior al edificiului teologic! Îmi aduc aminte de vorba unui duhovnic: „Problemele vieții îți arată nivelul la care te afli din punct de vedere sufletesc”. A nu sesiza precedențele și a nu conta pe discernământ înseamnă, de fapt, o mare problemă.

Uităm că legea nu e un idol, un adăpost pentru autosuficiența acelora care se simt superiori. Poruncile lui Dumnezeu nu sunt o protecție pentru vanitatea noastră. Papa spunea de fiecare dată că adevărul se suprapune bunătății noastre și, atunci când omul răspunde chemării lui Dumnezeu, adevărul se suprapune peste libertatea persoanei.

În această viață, nimic nu e luat ca fiind de la sine înțeles. Faptul că Papa Francisc a plecat din această viaţă a doua zi de Paşti – când toată creştinătatea e concentrată pe taina mântuirii, pe bucuria Învierii, după ce doar cu o zi înainte a dat binecuvântarea urbi et orbi – a avut de la sine o confirmare.

Au putut să o vadă până şi aceia care tot timpul sunt atenți la virgule şi puncte, care „strecoară țânțarul” și „găsesc nod în papură” în permanență. Încercăm, nu-i așa, să așezăm valoarea pe un edificiu serios care ne dă un anumit prestigiu de seriozitate, de onestitate intelectuală, de a fi următori adevărați ai lui Hristos și nu preocupați de precedențe și de temeiuri lumești!”, mai spune PS Mihai Frăţilă.

Citeste si Guvernul a decretat zi de doliu național în România, în sâmbăta în care va fi înmormântat Papa Francisc

Mesajul a 12 ani de pontificat: „Papa a predicat doar ceea ce el însuşi a trăit deja din convingere”

Papa Francisc nu și-a tratat niciodată poziția pe care a ocupat-o ca pe o onoare, ci ca pe o datorie, punându-se în slujba oamenilor până în ultimele ore de viaţă.

L-a slujit fidel pe Hristos şi L-a transmis mai departe. Toată viața Suveranului Pontif a fost plină de dovezi ale acestei slujiri. L-a dus pe Hristos şi a dus cuvântul Evangheliei în zonele defavorizate, în zone de război, la marginea societăţii şi în puşcării.

„Un prim mesaj al pontificatului Papei Francisc este acela că Biserica merge înainte indiferent de vicisitudini, de zădărnicia umană. Ea e condusă de Dumnezeu!

Fidelitatea față de spiritul Evangheliei înseamnă căutarea urmei pașilor lui Isus. E realitatea constantă a credinței. Mergând pe această cale, Biserica nu va risca niciodată să aibă probleme sufletești. Dimpotrivă, cu cât e mai strânsă fidelitatea ei faţă de spiritul Evangheliei, cu atât Biserica îşi împlinește menirea şi poate aduce lumii acel mesaj de speranță pe care Dumnezeu îl pune la dispoziția noastră. Mai ales pentru că întotdeauna e vorba de mărturia prin exemplul personal.

La Rochefoucauld, moralistul francez din sec. 17, definea curajul în felul următor: curajul este să poţi face în public aceleași lucruri pe care le faci și în particular. Avem cu toții şi limite, avem şi imposibilități de caracter, nu există din acest punct de vedere o realitate a perfecțiunii, dar fiecare om credincios care se lasă condus de lucrarea lui Dumnezeu reușește să ajungă la împlinirea sufletească pe care Dumnezeu o garantează întotdeauna, dacă Îl urmăm cu fidelitate şi încredere. Şi acesta este exemplul pe care Papa ni-l lasă, dincolo de toate diferenţele, erorile umane si de toate întrebările pe care ni le putem pune, că avem sau nu răspuns deocamdată.

E acelaşi mesaj pe care Isus li-L transmite ucenicilor când îi trimite să predice Evanghelia. E o cerinţă care face apel la o judecată de bun simţ: niciun om nu poate predica decât ceea ce el însuşi descoperă mai întâi a fi vital pentru sine, ceva pe care îl trăiește deja din convingere. Iată, zestrea pe care Papa ne-o lasă. Nu e, mi se pare, deloc neînsemnată!”, conchide Preasfinţitul Mihai, episcop greco-catolic de Bucureşti.