Candidatul independent la Președinția României și actualul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan, are de dat explicații despre cheltuirea a nu mai puţin peste 11 milioane de euro din banii bucureștenilor pe servicii juridice externe, în condițiile în care PMB are peste 80 de juriști angajați. CETĂȚEANUL vă prezintă toate casele de avocatură care au fost îndestulate de „onestul” Nicuşor Dan, cel care o acuza pe Gabriela Firea tocmai că risipeşte banul public pe avocaţi-
Multe dintre contractele de asistență juridică au fost încredințate direct, fără proceduri de achiziție competitive, fiind vorba, atenţie!, de 11 milioane de euro, în doar trei ani. Mare parte a proceselor, în care case de avocatură au reprezentat PMB contra unor sume grase, au fost deschise de bucureșteni după ce primarul general a refuzat sistematic să semneze documente legale sau să respecte hotărâri judecătorești definitive.
Mai multe documente în galeria foto şi pe Cetateanul.ro
Într-un răspuns la o solicitare a ziarului Cetățeanul, Primăria Capitalei a comunicat că, în mandatul actualului primar, în doar doi ani, au fost încheiate nu mai puțin de 54 de contracte subsecvente la patru acorduri-cadru de prestări servicii juridice pentru Primăria Capitalei și 25 de contracte pentru Consiliul General al Municipiului București.
Cei mai ieftini, cei mai scumpi
Cei mai „ieftini” avocați au fost cei ai asocierii Mocanu și Asociații si SCPA Negoiță și Asociații, care au fost plătiți cu 145 lei/ora de lucru, potrivit datelor comunicate de Primăria Capitalei. Cei mai scumpi au fost avocații asocierii Dragomir – Pop – Briciu, plătiți cu 320 lei/ora.
Numai în 2022 suma bugetată de Primăria Capitalei pentru plata serviciilor juridice sare de 25 milioane de lei, potrivit surselor din Primărie. Primăria Capitalei nu a răspuns la întrebarea noastră privind cheltuielile totale cu avocații.
Până să ajungă primar, când era doar șef al Asociației Salvați Bucureștiul, atunci când reprezentanții Capitalei au invocat că Primăria este sufocată de mii de procese și nu are cum să se apere în instanță doar cu 25 de consilieri juridici, activistul Nicuşor Dan a sărit ca ars și a susținut că Primăria Capitalei ar fi trebuit să angajaze mai mulți consilieri juridici, nu „să fraudeze” legea:
„Dacă ar fi considerat că gradul de încărcare de 400 de dosare / consilier juridic trebuie redus, Municipiul București ar fi trebuit să angajeze mai mult personal de specialitate juridică şi nu să fraudeze dispozițiile imperative ale O.U.G. nr. 26/2012 prin care legiuitorul a urmărit eliminarea „direcționării” fondurilor publice către diverse societăţi de avocatură”.
El a mai pretins și că „un grad de încărcare de 400 de dosare pentru un consilier juridic al Primăriei Capitalei ar fi unul rezonabil, prin raportare la gradul de încărcare al judecătorilor”, care ar fi mult mai împovărați – 565 de dosare/judecător judecătorie, 824 cauze/judecător tribunale, 956 dosare/judecător curți de apel și 1059 cauze/judecător Înalta Curte de Casație și Justiție.
În haina de primar, Nicușor Dan a uitat de „fraudarea” bugetului capitalei prin servicii juridice și și-a arătat chiar satisfacția că a reușit să recâștige încrederea caselor de avocatură!?!
„Ce am găsit în domeniul juridic este jale. Am găsit o instituţie cu 5.000 de litigii. O instituţie care avea contracte cu firme de avocatură, care erau specializate pe diferite domenii, dar care nu le mai plătise de doi ani. Vă închipuiţi ca cineva să aibă un litigiu de 900 de milioane de euro, în care are avocaţi, şi să nu îi plătească doi ani? Am găsit dosare cu mize de milioane de euro care nu erau atribuite caselor de avocatură specializate, pentru că Primăriei îi era ruşine că nu îi plătise de doi ani. Din fericire, am reuşit să recâştigăm încrederea acestor firme de avocatură. În primul rând le-am plătit, le-am eşalonat şi ne-am ţinut de cuvânt”, arăta edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB, în august 2021.
Nicuşor Dan a evitat miercuri să răspundă acuzaţiilor, anunţând că va face o conferinţă de presă.
Dezvăluirea a fost făcută încă de luni de influencerul Vlad Mercori, care a publicat pe TikTok un videoclip intitulat „Iluzionistul”, anunțând că urmează o serie de episoade care îl vor demasca pe actualul edil al Bucureștiului.
În videoclip, Vlad Mercori explică o presupusă schemă prin care Nicuşor Dan refuză, în mod repetat, să pună în aplicare hotărâri judecătorești definitive, ceea ce determină reluarea litigiilor și oferă, astfel, justificări pentru contracte externe cu case de avocatură.
„Ca primar, este obligat de lege să facă un lucru. De exemplu, să dea o autorizație. Dacă o autorizație trece de aparatul lui propriu din Primărie și ajunge până la el, este obligat de lege să o semneze. Atunci când refuză, el știe că încalcă o lege. Cel căruia îi este refuzată autorizația, în mod normal merge în justiție. Acolo, câștigă definitiv, pentru că instanța constată cu ușurință că domnul primar nu a semnat ceea ce era obligat să semneze.
Și aici vine vraja lui Nicușor. În mod inexplicabil, deși e sentință definitivă și irevocabilă, Nicușor în continuare nu o pune în executare. Adică refuză cu bună știință să pună în executare de bunăvoie o hotărâre judecătorească definitivă. Cu alte cuvinte, după ce a încălcat legea refuzând să emită actul, încalcă încă o dată legea refuzând să respecte o hotărâre judecătorească definitivă.
Nicușor este chemat din nou în instanță, cel păgubit solicitând prejudicii sau penalități de întârziere pentru neexecutarea hotărârii definitive. Toate acestea se plătesc din buzunarele bucureștenilor”, susține Vlad Mercori.
Mercori afirmă că are și explicația pentru aceste practici, și anume aceea de a deturna foarte mulți bani publici pentru casele de avocatură.
„După ce am săpat, după cum veți vedea și în episoadele următoare, am aflat răspunsul. Sau, mă rog, răspunsurile, pentru că sunt două. Pe de o parte, Nicușor Dan ignoră deciziile judecătorești care nu sunt în concordanță cu ce crede el că este corect.
Concomitent, și aici vă rog să fiți atenți, prin menținerea stării litigioase, deci prin deschiderea a nenumărate procese și prin păstrarea acestora pentru cât mai mult timp, casele de avocatură angajate fac un purcoi de bani”, arată influencerul.
Acesta mai aduce în discuție și o investigație publicată de cetățeanul.ro, conform căreia, în numai trei ani, Nicușor Dan a direcționat aproximativ 11 milioane de euro către casele de avocatură.
„Banii au fost dați de Nicușor pe acorduri-cadru, fix cele pe care le cerea anulate în 2019, pe vremea lui Firea. Dacă atunci avea dreptate, și eu cred că avea, ce s-a schimbat între timp, în afara faptului că a ajuns el însuși primar?
Cum s-a ajuns de la un milion de euro la acești avocați la patru sau chiar cinci milioane de euro? Cum e posibil să fie cheltuiți atâția bani, când Direcția Juridică a Primăriei are vreo 80 de oameni? Chiar niciunul dintre cei 80 nu se pricepea la regulamentul de parcare și a trebuit externalizat serviciul, după cum se vede mai jos? Sau a devenit o practică uzuală?”, a precizat Vlad Mercori.
Vlad Mercori explică și ce l-a determinat să investigheze acțiunile primarului, și anume presupusa schemă prin care Nicușor Dan încearcă să ia banii de campanie de la USR, precum și să se debaraseze de Elena Lasconi.
„M-a făcut atent schema prin care a vrut să ia banii de campanie de la USR și să o împingă pe Lasconi în afara jocului. Ulterior, mi-au atras atenția toate neconcordanțele între ce spune și ce face Nicușor, surprinse în materialul lui Valeriu Nicolae de acum o săptămână, de la Starea Nației, cea mai flagrantă fiind endorsement-ul absolut grețos pe care Nicușor l-a făcut lui Nicolae Ciucă toamna trecută”.
Citește și : Nicuşor Dan aruncă bomba despre „premierul” Ilie Bolojan: „Am primit mesaje de susţinere de la oameni din PNL”
În finalul investigației sale, Mercori adresează două întrebări directe primarului Capitalei
„De ce vă ștergeți de pe portal procesele pe care le pierdeți? Și a doua: de ce nu publicați pe site-ul Primăriei contractele pe care le încheiați? În 2021 sunt publice 179 din 2.466 de contracte în total. În 2022 și 2023 aceeași lipsă de transparență continuă și ați lăsat publice 69, respectiv 73 de contracte dintr-un total de 1.799. Practic, în trei ani de mandat, doar 7% din contracte pot fi consultate de omul de rând”.
Videoclipul a devenit rapid viral, strângând în doar câteva ore peste 5.000 de reacții și aproximativ 1.000 de comentarii. Printre reacțiile utilizatorilor se numără: „În sfârșit! Apar și dovezi că acest primar slab doar vorbește și nu face și nici nu e incoruptibilul care se pretinde…”, „Nicușor mai vrea să fie președinte?”, „Nicușor ar trebui să se retragă din cursă” sau „Nicușor onestul, cică. Abia așteptăm următorul episod”.