Rabla pentru tractoare 2025: Ordinul pentru modificarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate a fost publicat miercuri, 23 aprilie, în Monitorul Oficial, marcând astfel începutul oficial al noii etape de finanțare pentru fermierii care vor să își modernizeze echipamentele agricole.
(1) Intensitatea ajutorului reprezintă 65% din valoarea de achiziție a tractorului și/sau mașinii agricole autopropulsate noi, inclusiv a accesoriilor agricole aferente.
(2) În cazul tinerilor fermieri, intensitatea prevăzută la alin. (1) este de 80% din valoarea de achiziție a tractorului și/sau mașinii agricole autopropulsate noi, inclusiv a accesoriilor agricole aferente.
(3) Ajutorul de stat va fi acordat solicitantului care îndeplinește condițiile de eligibilitate, sub rezerva predării spre casare a unui autovehicul uzat și achitării contribuției proprii.
(4) Ajutorul de stat acordat nu se cumulează cu alte ajutoare obținute prin proiecte și/sau programe finanțate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru aceeași achiziție efectuată în cadrul programului.
(5) Nu se acordă ajutor pentru efectuarea de investiții constând numai în achiziția accesoriilor agricole aferente tractoarelor sau mașinilor agricole autopropulsate.
(6) Valoarea de achiziție a tractorului/mașinii agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente, nu trebuie să depășească echivalentul în lei al valorii de 55.000 euro, cu TVA inclusă.
(7) Cursul RON/EUR utilizat în cadrul ghidului este cursul InforEuro aferent lunii anterioare demarării sesiunii de înscriere.
Ghidul de finanțare, așa cum a fost publicat în Monitorul Oficial, poate fi consultat AICI.
(1) AFM demarează sesiunea de înscriere a solicitanților în aplicație la data menționată în dispoziția președintelui AFM.
Ministrul mediului, Mircea Fechet a precizat că demararea efectivă a programului Rabla pentru tractoare e chestiune de zile!
(2) Înscrierea solicitantului în program se realizează prin completarea cererii de finanțare descărcate din aplicație și încărcarea documentelor prevăzute la art. 16 alin. (1).
(3) Înscrierea solicitantului în program se consideră finalizată în momentul în care a fost îndeplinită cerința prevăzută la alin. (2) și aplicația a generat un număr de înregistrare.
(4) Aplicația nu permite modificarea/înlocuirea/eliminarea documentelor încărcate de solicitant în sesiunea de înscriere.
(5) Documentele încărcate conform alin. (2) vor atesta eligibilitatea solicitantului la momentul înscrierii în aplicație.
(6) Un solicitant se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni de înscriere, pentru achiziția unui singur tractor sau a unei mașini agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente.
Vouchere de vacanţă 2025, scandal uriaş după noua procedură: „Mă tem că mulţi vor renunţa la ele”
(1) Sunt considerate eligibile cheltuielile propuse a fi realizate cu achiziția de:
accesorii agricole aferente, care pot fi finanțate doar cu condiția achiziționării unui tractor sau a unei mașini agricole autopropulsate.
(2) Este eligibilă TVA aferentă achizițiilor prevăzute la alin. (1) efectuate de solicitanți de ajutor care nu sunt înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
(3) AFM nu finanțează cheltuielile prevăzute la alin. (1) efectuate anterior aprobării cererii de finanțare în cadrul programului.