Olivia Addams și-a surprins fanii, după ce s-a afișat în mediul online alături de noua ei iubită. Odată cu lansarea piesei „Mă întorc la tine”, cântăreața a recunoscut că se iubește cu o altă femeie.
Artista, care pare mai fericită ca oricând, a dat vestea prin intermediul unui clip pe TikTok, unde apare alături de Dali, o tânără dansatoare. Cele două apar dansând, îmbrățișându-se și bucurându-se din plin de timpul petrecut împreună.
Reacția fanilor Oliviei au fost împărțite. Unii s-au bucurat pentru artistă, în timp ce alții au fost șocați de această dezvăluire, chiar dacă nu este prima dată când artista are o relație cu o femeie.
„Nu e nimic mai frumos decât doi oameni care se iubesc”, a scris cineva, în timp ce alții au reacționat cu: „Fix la tine nu mă așteptam” sau „Sunt în stare de șoc”.
Dali are 26 e ani și nu este străină de lumina reflectoarelor. Tânăra este „singurul băiat al lui Alex Velea care nu este băiat” și face parte din Golden Boy Society, după cum chiar ea a povestit la „Chefi la cuțite”, unde a participat în sezonul 11.
„Sunt Dali, am 24 de ani, sunt din București, sunt artist. Pentru cei care nu știau sunt fată, s-a deslușit misterul. Cumva, întotdeauna în capul meu, nu m-am văzut niciodată ca o fată. Încercam să fiu fată, dar mi-era atât de greu. Parcă n-aș fi fost eu. Pentru că mi se părea că sunt diferită și nu știam cum să fac așa cum trebuia și cum voia lumea, eu nu voiam”, a povestit Dali în testimonialele emisiunii „Chefi la cuțite”.
Citește și: Despărţire-șoc în showbiz! Diandra de la Pro TV și Beni de la Antena 1 s-au separat definitiv
Atunci, ea a recunoscut că face parte din comuitatea LGBT și spune că vorbește mereu deschis despre acest subiect.
„Interacționând cu bărbați, mi-am dat seama că eu nu mă pot lega de ei în niciun fel. Nu mă atrăgeau, așa că la un moment dat am zis: asta sunt, așa mă cheamă. Vreți? Bine. Nu? La revedere. În momentul de față toată lumea știe despre orientarea mea sexuală. Inclusiv ai mei. Nu mă ascund, vorbesc deschis. Așa te naști și n-ai ce să faci. Și ai două variante: ori să faci ca mine și să nu-ți pese de părerea lumii, să fii fericit și să-ți trăiești viața ori să adopți standardul și să suferi”, a mai spus atunci Dali.