Cozonacul este nelipsit de sărbătorile pascale, iar românii încă au pe mese acest desert tradițional. Unii se bucură de aroma sa inconfundabilă, în timp ce alții se gândesc dacă să mai mănânce sau nu, de teama unor kilograme in plus. În acest context, nutriționista Mihaela Bilic a explicat ce trebuie să facem pentru a ne bucura de gustul său unic fără a lua în greutate.
Mihaela Bilic este una dintre cele mai cunoscute nutriționiste din România, iar de fiecare dată când are ocazia, specialista le oferă urmăritorilor de pe rețelele de socializare sfaturi prețioase pentru un stil de viață cât mai sănătos. Printre altele, aceasta a vorbit și despre consumul cozonacului, un desert aflat pe mesele românilor în prezent.
„Zahărul îngrașă mai mult decât caloriile pe care le conține. Acele calorii care vin din zahăr se transformă preferențial în grăsime și schimbă tot metabolismul spre sinteza de grăsimi. Deci este un efectiv un ajutor în procesul de îngrășare. Mânănci o friptură de 100 de calorii slăbești, mânanci 100 de calorii dintr-un produs dulce, nu slăbești, cu toate că e tot 100”, a spus Mihaela Bilic.
În același timp, potrivit cunoscutei nutriționiste, o felie de cozonac este suficientă. Alături de o cană de lapte, acest desert se poate transforma într-o gustare echilbrată sau într-un mic dejun festiv. Laptele are proteine, dar și grăsimi care încetinesc absorbția zahărului și reduc impactul asupra glicemiei.
„Puneți lângă ea o cană cu lapte și aveți meniul ideal pentru o gustare sau un mic dejun de sărbători. Folosiți fructele proaspete pe post de desert, sunt o diversiune binevenită într-un meniu plin de produse grase și greu de digerat. Aduc prospețime, aromă, apă și multe fibre, cât să ușureze digestia.
Dacă consistența lor crocantă nu vă satisface, aveți ca variantă înghețata, un desert cremos.
Și dacă nu puteți rezista unei felii de tort ispititoare, țineți cont că desertul mâncat la finalul unei mese îngrașă mai puțin decât atunci când îl mâncăm pe burta goală.”, a mai adăugat specialista în nutriție.