„M-am întâlnit cu premierul şi i-am predat mandatul de la Ministerul Transporturilor. Atât timp cât eu eram într-un colţ de ţară, iar premierul era în alt colţ de ţară nu puteam să îmi prezint demisia decât telefonic. Dincolo de toate, procedura constituţională este revocarea. Şi dacă avea documentul tot trebuia să mă revoce. Nu există procedura de acceptare a demisiei în Constituţiei. Există procedura de revocare”, a declarat Relu Fenechiu.
Cu toate acestea, fostul ministru al Transporturilor consideră că a părăsit funcţia prin demisie, adăugând că îşi va petrece următoarea perioadă în concediu.
„Consider că mi-am prezentat demisia. Acum nu mai am treabă. Am muncit jumătate de an, jumătate de an pot să fiu liber. De caz nu mă pot ocupa până nu văd motivarea judecătorilor”, a precizat Fenechiu.
Victor Ponta a declarat, vineri, că Relu Fenechiu nu a putut să demisioneze pentru că nu se află în Bucureşti, fapt pentru care a trebuit să trimită el documentele pentru revocarea din funcţie a ministrului Transporturilor. Pe de altă parte, Ponta susţine că Fenechiu i-a spus, în două convorbiri telefonice distincte, că nu mai doreşte că continue ca ministru.