Tânărul care şi-a pierdut viaţa era originar din judeţul Ialomiţa, iar martorii spun că rula cu viteză foarte mare.
Accidentul s-a produs la ieşirea din localitatea Săftica şi, potrivit reprezentanţilor Poliţiei, citaţi de România TV, tânărul a pierdut controlul motocicletei într-o curbă, s-a izbit de un indicator rutier, apoi a ricoşat într-un copac şi un stâlp. La 10 minute de la sosirea echipajului SMURD a fost constatat decesul acestuia.
Bărbatul care şi-a pierdut viaţa avea permis de conducere a motocicletei din iunie 2011. El avea 23 de ani şi era student la Politehnică.