„Aş vrea să fac o declaraţie pe marginea cazului Fenechiu pentru că în ultima perioadă s-au făcut multe comentarii care tind să acopere gravitatea evenimentului. Acest caz afectează pe toţi românii pentru că afectează credibilitatea Guvernului României. Or, România are nevoie de investiţii, are nevoie de credibilitate pe plan internaţional şi orice acţiune care ştirbeşte această credibilitate se răsfrânge în buzunarul fiecărui român. Pe de altă parte, că şi noi, Opoziţia, marcăm puncte faţă de această greşeală gravă a Guvernului nu o facem cu bucurie. Este un eveniment trist şi orice eveniment care afectează credibilitatea Guvernului ţării şi a României în general nu poate decât să ne întristeze”, a declarat Predoiu, înainte de şedinţa BPN al partidului, citat de Agerpres.
Predoiu a remarcat „modul dezastruos în care premierul încearcă să acopere această greşeală cu o diversiune legată de aşa-zisă competenţă a ministrului Fenechiu”.
„Ce fel de competenţă a avut ministrul Fenechiu ratând de două ori privatizarea CFR Marfă, întârziind şi până la această oră să semneze contractul la cea de a treia tentativă de privatizare? De aceea cred că este preocupantă lipsa de pricepere administrativă a premierului pentru că a menţinut nepermis de mult în Guvern un ministru care era suspectat, acuzat, inculpat pentru corupţie. Această îngrijorare se răsfrânge asupra tuturor românilor, pentru că nu poţi să ai un premier care conduce destinele ţării cu nesiguranţă şi cu lipsă de pricepere administrativă”, a acuzat prim-vicepreşedintele PDL.
Potrivit lui Predoiu, Guvernele Boc şi Ungureanu „au luat măsuri imediat când a fost cazul, atât referitor la Monica Iacob Ridzi, cât şi la ministrul Laszlo Borbely. Despre cazul Lucian Duţă, prim-vicepreşedintele PDL a spus că ‘din moment ce a fost sesizat organul penal competent orice comentariu pe aspectele judiciare este de prisos”.
„Eu nu doresc să procedez cum a procedat premierul Ponta care a dat indicaţii procurorilor, a anunţat că-şi doreşte achitarea unor inculpaţi şi acest lucru cred că este greşit. Nu pot să nu observ, însă, că din punct de vedere politic este tot o încercare de a acoperi reverberaţiile interne şi internaţionale ale cazului Fenechiu”, a mai declarat Cătălin Predoiu.