Preşedintele Băsescu mai are programate, marţi, primirea preşedintelui Consiliului de Supraveghere al Petrom şi director general executiv al OMV, Gerhard Roiss, şi primirea preşedintelui companiei Ming Yang Wind Power Group Limited, Chuanwei Zhang.
Directorul general al FMI se află în România de luni, iar miercuri, o misiune a Fondului va veni la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut cu România.
Autorităţile au precizat anterior că doresc ca noul acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.
Cel mai recent acord al României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înţelegere de tip stand-byde circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi finalizată în 2011.
Ultimul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, şi trebuia să se încheie în martie 2013. Board-ul FMI a aprobat în martie cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, pânã la sfârştul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele şi să adopte măsuri de îmbunãtţire a managementului companiilor de stat.