Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a lui Boşcodeală pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, se arată într-un comunicat DNA.
Potrivit procurorilor, în perioada 2002 – 2008, primarul municipiului Buzău a acordat unor asociaţii sportive, persoane juridice non-profit, în mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local şi le-a asigurat folosinţa gratuită a Complexului Sportiv Gloria Buzău, beneficiarii finali ai acestor sume şi al dreptului de a folosi complexul sportiv find societăţi comerciale aflate în diverse raporturi juridice cu asociaţiile sportive.
„În cursul anului 2008, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu pe care le avea în calitate de ordonator principal de credite, inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian a dispus, în mod nelegal, plata sumei de 1.633.496,32 lei către Asociaţia Sportivă Fotbal Club Gloria Buzău cu titlu de finanţare nerambursabila – din care suma de 279.496,32 lei reprezintă plăţi directe efectuate către Regia Autonomă Municipală (RAM) Buzău (unitate din subordinea Consiliului local Buzău, la care Asociaţia sportivă avea debite restante). De această sumă de bani a beneficiat, în mod indirect, SC Fotbal Club Gloria SA Buzău (agent economic privat la care primarul era acţionar, în calitate de persoană fizică), firmă cu care Asociaţia sportivă avea încheiat un protocol conform căruia se obliga, contrar legii, să susţină activitatea sportivă a societăţii comerciale cu sumele primite de la bugetul local. De asemenea, S.C. Fotbal Club Gloria S.A. Buzău fusese obligată, prin hotărâre judecătorească, la plata debitelor restante către RAM Buzău, în solidar cu Asociaţia sportivă (suma de 279.496,32 lei)”, precizează DNA.
În acest mod, susţin anchetatorii, bugetul local al municipiului Buzău a fost prejudiciat cu suma de 1.633.496,32 lei. De asemenea, afirmă DNA, la 19 mai 2006, fără a exista o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Buzău, Boşcodeală a acordat direct, în folosinţă gratuită, o parte a Complexului Sportiv Gloria, obiectiv aflat în proprietatea publică a municipiului Buzău, Asocierii în participaţiune formate din Asociaţia Sportivă „Voinţa Buzău” şi SC Monte Cris SR. Buzău, bugetul local fiind prejudiciat cu 2.675.555,22 lei, reprezentând veniturile nerealizate în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 octombrie 2009.
În plus, mai susţin procurorii, începând din 2002, când Complexul Sportiv Gloria a intrat în proprietatea publică a municipiului Buzău, primarul a asigurat nelegal folosinţa gratuită a stadionului de fotbal Asociaţiei Sportive Fotbal Club Gloria Buzău şi, prin intermediul acesteia, SC Fotbal Club Gloria SA. În acest mod, bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 587.942,55 lei, reprezentând veniturile nerealizate din exploatarea bunului, potrivit sursei citate.
În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile ale primarului, mai precizează DNA.
Până la finalizarea cercetărilor, Consiliul Local al Municipiului Buzău nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Braşov, instanţă desemnată pentru judecarea cauzei, la cererea procurorilor, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.