Silaghi: Nu cred că Băsescu va avea ceva împotriva nominalizării mele la Transporturi

Deputatul liberal Ovidiu Silaghi a declarat, marţi, după ce a fost propus de conducerea PNL pentru funcţia de ministru al Transporturilor, că i se pare "absolut normal" ca preşedintele Traian Băsescu să se gândească la nominalizarea sa, el arătând că nu crede ca acesta să aibă ceva împotrivă.
Romania TV
16 iul. 2013, 13:24
Silaghi: Nu cred că Băsescu va avea ceva împotriva nominalizării mele la Transporturi

Solicitat să comenteze faptul că Traian Băsescu a spus, potrivit premierului Victor Ponta, că se va gândi până la sfârşitul săptămânii la nominalizarea sa la Transporturi şi întrebat dacă este de părere că şeful statului va avea ceva împotrivă, Silaghi a răspuns: „Nu cred să aibă nimic împotrivă şi e foarte bine că se gândeşte, pentru că Ministerul Transporturilor e un minister pilot în Guvern şi cea mai mare parte a fondurilor structurale europene sunt gestionate prin acest minister. Mi se pare absolut normal ca preşedintele României să se gândească bine”.

Silaghi a mai spus că atât el, personal, cât şi colegii din PNL au apreciat ca foarte bună prestaţia fostului ministru Relu Fenechiu în fruntea Ministerului Transporturilor.

El a precizat că a stabilit, în urma unor „discuţii lungi” cu Fenechiu, strategia de a continua toate programele începute de acesta.

„Vrem să avem în acest domeniu o continuitate. Cum el a preluat de la mine ministerul, în aceiaşi termeni şi cu aceiaşi parametri de performanţă dorim să continuăm această activitate la Ministerul Transporturilor”, a adăugat Silaghi.

Întrebat despre eventuala sa intenţie de a candida la alegerile europarlamentare de anul viitor, Silaghi a precizat că timpul pentru a se gândi la candidatură este suficient.

„Alegerile sunt la anul, pe 25 mai. E timp suficient să mă gândesc şi eu, cum face preşedintele Băsescu”, a spus Silaghi.

Spynews
Accident terifiant pe Autostrada Soarelui! Sunt implicate 25 de persoane, printre care şi minori. 8 mașini au fost distruse | FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Aceasta este cea mai periculoasă substanță de pe pământ. Poate ucide un om pe loc dacă nu e folosită așa cum trebuie
Capital.ro
Românii primesc banii înapoi. Guvernul a dat ordin. Premiera anunțată chiar acum în România
Playtech.ro
OOPS! Anna Lesko, cu părțile INTIME la vedere. Fosta lui Irinel Columbeanu a arătat TOT
DailyBusiness
Din păcate, s-a confirmat! Boala care face ravagii a ajuns deja și în România
Adevarul
Forțele speciale ucrainene au lovit o bază rusească din Siria după întrevederea între Putin și Assad VIDEO
Spynews
Accuweather a actualizat prognoza meteo și anunță temperaturi de 40 de grade în august, în România
Spynews
Plombele dentare vor fi interzise de la 1 ianuarie 2025. Modificările anunțate de Uniunea Europeană
Evz.ro
Acuzații de hărțuire sexuală la Muzeului de Artă. Banana din plic a ajuns la Guvern
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un gest extrem
Cancan.ro
Acest englez a comandat 4 mici la Terasa Obor din București. Cum a reacționat când a mușcat pentru prima dată dintr-unul și ce a făcut cu cele două scobitori primite
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Pensiile se măresc din nou, de la 1 ianuarie! Șeful Casei Naționale de Pensii a explicat câți bani vor lua pensionarii începând cu anul 2025
Capital.ro
Obligație nouă în România. Decizie pentru proprietarii de teren sau locuințe. Vor plăti banii
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
Al cui e al doilea ADN găsit sub unghiile doctoriței Gavril! Dezvăluiri șocante despre cazul care a zguduit România
substantial.ro
SANADOR Investeste 20 Milioane Euro în Extinderea Spitalului Clinic prin Achiziționarea unei Clădiri pe Strada Buzești
MediaFlux
DECIZIE BOMBĂ pentru KAMALA HARRIS! Au anunțat ACUM
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?