Cantonul Chengmai este format dintr-o serie de sate separate de plantaţii de portocali, pe insula tropicală Hainan, cea mai sudică provincie a Chinei. Şi, dintr-un total de 560.000 de locuitori ai cantonului, peste 200 sunt centenari – cantonul având astfel unul dintre cele mai ridicate procente de centenari din lume, potrivit Agerpres.
Cel puţin trei dintre ei sunt chiar „supercentenari” – denumire rezervată persoanelor care au depăşit vârsta de 110 ani -, în condiţiile în care numărul supercentenarilor din lume este mai mic de 400. Li Aizhu, o femeie cu chipul brăzdat de riduri, încadrat de păr alb, este una dintre aceste persoane: s-a născut în 1900, cu 11 ani înainte de alungarea de la putere a ultimului împărat chinez, potrivit permisului ei de rezidenţă eliberat de guvernul chinez.
Li Aizhu îşi părăseşte în fiecare zi micuţa ei cameră din beton pentru a privi raţele care se plimbă în jurul gospodăriei familiale. La apropierea vizitatorilor, îşi întreabă rudele: „Cine sunt aceşti oameni?”. A pus aceeaşi întrebare în ziua în care oficialii chinezi au venit să îi înmâneze o plăcuţă onorifică care o declară „eminentă pentru longevitatea ei” – o distincţie care i-a adus o pensie lunară de 500 de yuani şi un control medical gratuit.
Citeşte şi Cel mai bătrân om din lume împlineşte 116 ani. Secretul longevităţii sale
Cantonul Chengmai împarte câteva caracteristici comune cu alte regiuni considerate veritabile „oaze de longevitate”, precum Cuba, insulele greceşti, Japonia şi Costa Rica: importanţa acordată vieţii de familie, un mod de viaţă care impune practicarea de eforturi fizice şi un regim alimentar bazat pe fructe şi legume.
De altfel, atunci când China era prinsă în vârtejurile istoriei sale zbuciumate – invazia japoneză, regimul comunist, deschiderea spre lume a economiei centralizate -, cei mai mulţi dintre locuitorii din Chengmai au continuat să facă ceea ce au făcut dintotdeauna: să îşi cultive terenurile.
„Nu am practicat niciodată activităţi sportive, ci doar acele grele munci agricole„, spune Wang Kailu, în vârstă de 86 de ani, care trăieşte, modest, alături de soţia sa Wu Aihe. Cei doi s-au căsătorit imediat după Al Doilea Război Mondial, după capitularea Japoniei, în urmă cu 68 de ani.
Căsuţa lor cu un singur nivel abia este mobilată, iar Wang Kailu îşi scoate apa necesară pentru a-şi uda grădina de zarzavaturi dintr-un puţ, în fiecare zi. Locul central pe care agricultura îl ocupă în viaţa cotidiană ar putea fi factorul-cheie, consideră Jennifer Holdaway, coordonatoarea programului pentru China al centrului de cercetări american Social Sciences Research Council (SSRC), care a efectuat o vizită în Chengmai.
Citeşte şi TĂRÂMUL LONGEVITĂŢII. Insula unde oamenii trăiesc peste 100 de ani VIDEO
„Nu există multă industrie, climatul (tropical) este agreabil, (…) există o abundenţă de fructe şi de legume, iar solul de aici este natural bogat în seleniu„, un oligoelement esenţial, a explicat cercetătoarea americană.
Oamenii de ştiinţă au remarcat deja faptul că zonele cu o longevitate ieşită din comun, din lume, coincid rareori cu zonele de bogăţie şi opulenţă. La rândul lor, locuitorii din Chengmai atribuie sănătatea de fier pe care o au virtuţilor alcoolului. Xu Yuhe, în vârstă de 104 ani, spune că bea în fiecare zi câteva păhărele cu o licoare locală, preparată din cereale.
„Beau alcool în fiecare seară, însă doar puţin. Mă încălzeşte„, spune Sheng She, o octogenară care spune că are 31 copii şi nepoţi.
Experţii analizează totodată importanţa pe care viaţa socială activă o are asupra longevităţii. Observaţia a fost confirmată în Chengmai, unde, în fiecare dimineaţă, bătrânii se reunesc pe băncile din faţa casei în care se serveşte ceaiul, bărbaţii pentru a juca cărţi, iar femeile pentru a sta de vorbă şi pentru a asculta înregistrări vechi cu muzică de operă.
„Vin aici în fiecare dimineaţă, pentru a face exerciţii fizice, să privesc la spectacole de operă şi pentru a bea ceai„, spune Sheng She, înainte de a folosi un aparat de gimnastică.
Citeşte şi Spectacol VERDE: O plajă din China a fost complet acoperită de alge şi iarbă de mare VIDEO
Un studiu comandat de Partidul Comunist, realizat la Chengmai, afirmă că longevitatea locuitorilor din acest canton se explică prin caracterul lor „muncitoresc”, „generos” şi prin predispoziţia acestor oameni „de a se culca devreme şi de a se trezi devreme”. Autorităţile cantonului nu ezită de altfel să îşi reunească centenarii pentru a-i face să cânte în diverse coruri locale sau să defileze prin faţa camerelor de vederi ale presei, cu scopul de a promova regiunea.
Este o veritabilă „mană cerească”, care nu a scăpat neremarcată de promotorii imobiliari, care speră să îi atragă în Chengmai pe pensionarii veniţi din toată China: printre blocurile cu apartamente construite recent în zonă, răspândite în regiune, una dintre aceste reşedinţe a fost denumită cu mândrie „Oraşul longevităţii”.
Li Aizhu, la cei 113 ani ai săi, nu face un mister din reţeta longevităţii: „Secretul ei, în opinia ei, este că mănâncă mult unt de arahide„, spune Yi mei, strănepoata ei.