„Aş dori tare mult ca dvs. să fiţi mai pregătiţi decât am fost noi pentru ce înseamnă parcursul către intrarea în UE. Este un parcurs dificil, cu multe reforme ale instituţiilor. De multe ori, or să pară a fi impuse de guvern şi aşa va trebui să fie, pentru că este extrem de dificil să aştepţi până când populaţia unei ţări înţelege în totalitate nevoile unei reforme”, a afirmat preşedintele la o întâlnire cu lideri de opinie şi cu lideri ai societăţii civile de la Chişinău.
În context, el a subliniat că pentru acest proces este nevoie de o economie competitivă, o justiţie independentă şi ca statul de drept să fie ‘un bun definitiv câştigat’.
„Nici chiar în România lucrurile nu sunt perfecte şi noi mai avem multe de făcut pentru a ne consolida statul de drept, pentru a ne consolida competitivitatea. Cu atât mai mult, dvs. va trebui să treceţi prin această perioadă, care nu este o perioadă uşoară, dar este singurul drum posibil”, a adăugat preşedintele.
Băsescu a spus că cetăţenii Republicii Moldova nu sunt singuri în „bătălia” integrării în UE, punctând că statele membre îi vor în interiorul Uniunii, însă, este o chestiune de timp.
„Sper că până la sfârşitul anului se va finaliza şi negocierea acordului de liberalizare a vizelor pentru Republica Moldova. Aş spune însă că nu sunt aici pentru a revendica ceva din succesul dvs. Succesul dvs este al dvs, al cetăţenilor Republicii Moldova, al vorbitorilor de limbă română din R. Moldova, al dvs, al celor care aveţi o istorie comună cu a celor de pe malul drept al Prutului, al dvs, al celor care aveţi o cultură comună cu fraţii de pe celălalt mal al Prutului”, a mai declarat preşedintele Băsescu.