Un grav accident de circulaţie a avut loc miercuri pe strada Republicii din Comăneşti, după ce un şofer în vârstă de 27 de ani, din aceeaşi localitate, nu a acordat prioritate unor copii care traversau pe o trecere de pietoni. În urma impactului, cei doi au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.
„Cei doi minori au fost transportaţi la Spitalul Orăşenesc Comăneşti. Ulterior, persoanele rănite au fost transferate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru investigaţii suplimentare. În ceea ce-l priveşte pe şofer, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru, potrivit Mediafax.
Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele tânărului de 27 de ani pentru vătămare corporală din culpă.